11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Muncii, despre ultimele recalculări de pensii

Ministrul Muncii, despre ultimele recalculări de pensii

“M-am asigurat cu toţi colegii de la Casele de Pensii din ţară că tot ceea ce este de făcut se va face în termenul legal, şi anume până în 30 septembrie 2019. Dar cei care au primit deciziile acasă în cel mai scurt timp vor primi şi diferenţele de bani, iar după ce aceste diferenţe vor fi primite vor intra în cuantum cu noua pensie. În acest moment suntem la peste 42.000 de decizii eliberate şi trimise către părinţii şi bunicii noştri. Au rămas 58.000 de care urmează până la finalul lunii septembrie”, a spus Budăi, la România TV.

Potrivit ministrului, pensionarii care au primit deciziile urmează să primească şi diferenţele de bani.

“Cei care au primit deciziile ar cam trebui începând de luni să primească acasă (diferenţele – n. r.). Cei care primesc în această lună. La fel ca şi luna trecută, fac apel la dumnealor să ia legătura cu factorii poştali de pe raza de domiciliu şi vor primi deciziile acasă. Deciziile le-au primit, vor primi diferenţele de bani”, a subliniat el.

De asemenea, şeful de la Muncă a ţinut să le transmită celor din Opoziţie un mesaj de la pensionarii cu care s-a întâlnit în ultimul timp prin diverse localităţi din ţară.

“Noi am avut şi declaraţii precum că nu vom avea bani de pensii în 2017 şi 2018 şi dacă tot m-aţi sunat profit de această ocazie să le transmit colegilor din Opoziţie mesajul pensionarilor din Valea Jiului şi mesajul pensionarilor de prin ţară pe unde am mai fost în ultimul timp: că îi roagă frumos, cu lacrimi în ochi, să nu îi mai supere prin declaraţii iresponsabile precum că nu vor fi bani de pensii”, a susţinut Marius Budăi. 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă