16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Sănătății merge în Suceava, după demisiile din conducerea Spitalului de Urgență

Ministrul Sănătății merge în Suceava, după demisiile din conducerea Spitalului de Urgență

”În această dimineaţă, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii şi noul secretar de stat, Ionel Oprea se vor deplasa la Suceava. Secretarul de stat va rămâne în localitate pentru gestionarea situatiei”, au transmis reprezentaţii Grupului de Comunicare Strategică.

Managerul Spitalului Judeţean Suceava,  Florin Filip, şi directorul medical Doina Ganea Motan au demisionat, miercuri,  în condiţiile în care 200 de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus. Directorul de îngrijiri medicale Mihaela Hreceniuc nu a demisionat, dar este în izolare la domiciliu, mai scrie Știripesurse.ro. Medicii sunt îngrijoraţi de faptul că li se termină echipamentele de protecţie de pe secţii, în timp ce în depozitele spitalului sunt astfel de materiale, dar nu există o organizare pentru ca acestea să fie distribuite cadrelor medicale.

Anterior, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 200 de cadre medicale din Suceava au fost infectate cu coronavirus. Este vorba despre 45 de medici, 77 asistenţi medicali, 24 infirmiere, 10 îngrijitoare şi personal auxiliar 44.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă