17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Sănătății: Suntem în pragul unei epidemii de gripă

Ministrul Sănătății: Suntem în pragul unei epidemii de gripă

“Suntem în pragul unei epidemii de gripă, având în vedere că săptămâna trecută numărul cazurilor de gripă a depăşit numărul cazurilor estimate, săptămâna trecută a fost săptămâna epidemică. Dacă trei săptămâni la rând ne confruntăm cu acest tip de săptămâni (epidemice – n.r.), atunci suntem în epidemie, dar, da, suntem în pragul unei epidemii în acest moment”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ea a precizat că a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică să centralizeze solicitările medicilor de familie pentru vaccin antigripal, însă nu are un total general în acest moment.

“Parţial, pot să vă spun că au fost Direcţii de Sănătate Publică care nu au mai solicitat doze de vaccin antigripal, dar au fost DSP-uri care au solicitat, e adevărat, un număr mic – între 300 şi 800 de doze”, a spus ministrul.

Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 14, potrivit ultimei raportări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Conform raportărilor, săptămâna trecută, numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat. În urma acestor date, specialiştii au declarat debutul sezonului gripal, determinat de caracterul epidemic al ultimei săptămâni.

Specialiştii recomandă consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului); igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului, purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical; continuarea vaccinării antigripale.

De asemenea, se recomandă triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie.

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă