10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Tătaru l-a demis pe Streinu-Cercel din comisia Covid-19 a Ministerului Sănătății

Ministrul Tătaru l-a demis pe Streinu-Cercel din comisia Covid-19 a Ministerului Sănătății

Demiterea lui Adrian Streinu Cercel din această comisie a fost anunțată, joi, de ministrul Sănătății.

Îndepărtarea lui Streinu Cercel din aparatul central al Ministerului Sănătății este o urmare a proiectului propus de medicul Streinu-Cercel, „Vacanța Mare”, care includea carantinarea separată de familii a persoanelor de peste 65 de ani pentru următoarele trei luni sau separarea acestor bătrâni de familiile cu care împart același domiciliu și plasarea lor în alte locații. Destituirea lui Streinu-Cercel s-a făcut “tocmai din cauza acelui plan”, a spus ministrul Nelu Tătaru.

„Nu am putut fi de acord cu dânsul. Decizia a fost de a-l demite din comisia științifică de la nivelul Ministerului”, a explicat, joi, la Timișoara, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

La conducerea comisiei Covid-19, în locul lui Adrian Streinu-Cercel va fi numită Adriana Pistol, directoarea Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Medicul Adrian Streinu-Cercel își menține funcția de manager al Institutului “Matei Balș” din București.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă