10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiModificările Codului penal au fost publicate în Monitorul Oficial

Modificările Codului penal au fost publicate în Monitorul Oficial

Actul normativ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul uneia sau mai multor persoane.

Potrivit documentului, se modifică articolul 326 privind falsul în declaraţii, prin majorarea minimului special în cazul infracţiunii tip şi introducerea unei forme agravate la alineatul (2) – “fapta prevăzută la alineatul (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă”.

De asemenea, s-a modificat conţinutul articolului 352 – zădărnicirea combaterii bolilor -, prin introducerea unor noi fapte în sfera dreptului penal şi prin majorarea limitelor de pedeapsă.

Astfel, la alineatul (1) se incriminează, distinct de producerea sau nu a unei urmări, nerespectarea dispoziţiilor autorităţilor privind carantina sau spitalizarea, urmând a se pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

La alineatul (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a stabilit o majorare a pedepselor pentru persoanele care, nerespectând măsurile dispuse, determină răspândirea unei asemenea boli, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

O altă modificare adusă legii prevede sancţionarea cu până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul unei persoane.

Potrivit modificării aduse Codului penal, transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

S-a stabilit şi o incriminare nouă – articolul 352 indice 1 – omisiunea declarării unor informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă