10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMunicipiul Constanța a scăpat de carantină

Municipiul Constanța a scăpat de carantină

Astfel, locuitorii oraşului, precum şi persoanele aflate în tranzit, nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţii pe proprie răspundere privind deplasarea în intervalul orar 5.00 – 23.00.

„După 42 de zile în care a fost sub carantină zonală, municipiul Constanţa revine la restricţiile specifice stării de alertă, actualizată prin Hotărâre de Guvern. (…) Cetăţenii municipiului, dar şi cei care tranzitează sau se află în Constanţa, nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţii pe propria răspundere, în intervalul orar 05:00 – 23:00. Vor rămâne în vigoare restricţiile de circulaţie existente la nivelul întregului teritoriu naţional, în intervalul 23:00 – 05:00”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Prefectura Constanţa.

Conform sursei citate, ieşirea municipiului Constanţa din carantină înseamnă şi ridicarea restricţiilor impuse pentru centrele comerciale. Începând cu 2 ianuarie, ele vor putea funcţiona şi în zilele de weekend şi sărbători legale. Programul de funcţionare se va încheia, cel mai târziu, la ora 21.00.

La data de 1 ianuarie, rata de infectare cu COVID-19, în municipiul Constanţa, este de 4,42 la mia de locuitori.

 

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă