18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMuniţie din al Doilea Război Mondial, descoperită de doi bărbaţi lângă Focşani

Muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperită de doi bărbaţi lângă Focşani

“Astăzi, în urma unui apel primit la numărul unic de urgenţă 112, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a fost solicitată să intervină pentru preluarea unor elemente de muniţie rămase neexplodate pe raza comunei Vânători. Ajunşi la faţa locului, pirotehniştilor le-au fost predate patru bombe aruncător calibru 82 mm şi 30 de proiectile perforante calibru 37 mm, care se pare că provin din al Doilea Război Mondial”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Potrivit sursei citate, proiectilele descoperite au fost preluate şi transportate în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii.

Muniţia a fost descoperită cu ajutorul detectoarelor de metale, de doi cetăţeni care au ca hobby căutarea de vestigii de război. Cei doi bărbaţi nu sunt la prima descoperire de acest fel. În luna iulie, unul dintre ei a găsit, tot în Crângul Petreşti, două grenade defensive şi 80 de cartuşe calibru 7,92 mm, iar în primăvară a găsit un proiectil exploziv calibru 100 mm.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă