9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNava-şcoală “Mircea” revine în Portul Constanţa după marşul internaţional de instrucţie

Nava-şcoală “Mircea” revine în Portul Constanţa după marşul internaţional de instrucţie

Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, nava-şcoală „Mircea” se va întoarce acasă joi, 5 iulie, ora 11.00, după 31 de zile, din care 21 pe mare şi 10 în porturile Bari, Tivat şi Pireu, efectuând astfel marşul internaţional de instrucţie desfăşurat pentru pregătirea cadeţilor germani şi români.

“Cei aproximativ 100 de cadeţi se vor întoarce în România marinari, botezaţi cu acordul Zeului Neptun, dar şi absolvenţi ai stagiului de practică, după ce au susţinut colocviul final în timp ce traversau, în drum spre Constanţa, strâmtoarea Dardanele. Aceste noi reuşite nu ar fi putut fi posibile fără cursurile şi fără lucrările de matelotaj efectuate în Marea Neagră, fără urcatul în arboradă în Marea Marmara, fără navigatul pe vele în albastrul Mării Egee, fără şcoala de rame desfăşurată în Marea Adriatică şi fără realizarea exerciţiilor de abandonul navei, cu lăsarea plutei la apă şi urcarea în aceasta în largul Mării Ionice”, au precizat reprezentanţii Forţelor Navale.

Alături de echipajul de bază al navei, la bord s-au aflat 48 de elevi din anul I ai Şcolii Militare de Maiştri Militari de Marină „Amiral Ion Murgescu”, 51 de cadeţi şi 14 instructori germani.

Nava-şcoală „Mircea” este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înaltă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită, în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania.

Din seria sa, mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă