13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNeamţ: Accident cu o victimă încarcerată în municipiul reşedinţă

Neamţ: Accident cu o victimă încarcerată în municipiul reşedinţă

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a declarat că victima a rămas încarcerată şi a fost nevoie de intervenţia echipajului SMURD.

“Victima, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a suferit multiple traumatisme şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Cele mai citite

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă