23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNelu Tătaru avertizează: „Luna septembrie va reprezenta o adevărată provocare”

Nelu Tătaru avertizează: „Luna septembrie va reprezenta o adevărată provocare”

„Noi am avut o primă fază sau o cocoaşă, cum îmi place să spun, până am început măsuri de relaxare care eram pe panta descendentă, 15 mai, după cum  bine ştiţi, prima săptămână a lunii iunie au fost cele mai puţine cazuri, 120 – 130 – 140 de cazuri noi de la o zi la alta. Respectarea unor reguli, odată cu relaxarea, acea criză în care exista acea curent,în care exista acea bagatelizare în care noi plăteam succesul gestionării primelor luni de pandemie, apariţia unor influenceri care îndemnau la nerespectarea unor reguli, lipsa unei legislaţii în perioada în care 5000 de persoane pozitive au solicitat externarea sau nu au fost de acord cu internarea, urmarea, începutul lunii august în care  a trebuit să gestionăm efectele celor aproape 5000 şi a însemnat o muncă titanică. Am luat tot ce înseamnă medicina şcolară şi am detaşat la DSP-uri tocmai pentru a face acele anchete şi pentru a aduce la zi efectiv câţi avem noi, ce s-a întâmplat cu cei vechi, câţi au infectat cei vechi şi încă suntem în derularea acelor anchete. Cât am decis, am putut gestiona bine şi foarte bine această pandemie. Când nu am mai decis, intervenţia parlamentului, intervenţia Avocatului Poporului a făcut să intervină acea deznădejde şi în rândul corpului medical, acea oboseală, dar şi încurajarea celor care nu respectau şi nu credeau în existenţa acestei pandemii”, a declarat Nelu Tătaru, la Antena 3, vineri seară.

Ministrul Sănătăţii este de părere că luna septembrie este una de încercare, mai ales că au apărut noi măsuri de relaxare odată cu deschiderea restaurantelor, teatrelor şi cinematografelor. „Suntem în situaţia în care am gestionat cea de-a doua fază a primului val, urmând ca luna septembrie să reprezinte o adevărată provocare prin măsurile de relaxare noi, cinematografe, restaurante, teatre, revenirea populaţiei din concediu, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, începerea şcolii, campania electorală, alegerile locale. Este o perioadă pe care trebuie să o gestionăm nu numai noi, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Economiei, ci toată populaţia, septembrie fiind o lună de încercare. Noi gestionăm tot ce vine din populaţie ca infecţie, ca anchete epidemiologice ca şi tratamente, populaţia civilă trebuie să respecte nişte reguli ca transmiterea comunitară să scadă, iar  noi să avem un număr mic de cazuri noi care să ajungă în unităţile medicale şi să nu suprapopulăm nici unităţile de urgenţă, nici terapiile intensive”, a declarat Nelu Tătaru.

 

Cele mai citite

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă