13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNicolae Ciucă a fost decorat de SUA cu Legiunea de Merit

Nicolae Ciucă a fost decorat de SUA cu Legiunea de Merit

„Vă felicit pentru realizările obţinute în perioada exercitării funcţiei de şef al Statului Major al Apărării! Decoraţia care vă este acordată astăzi reprezintă recunoaşterea rolului deosebit de important pe care l-aţi avut în dezvoltarea relaţiilor militare bilaterale dintre România şi Statele Unite ale Americii. Acordul politic încheiat în anul 2015 ne-a permis să asigurăm 2% din PIB pentru finanţarea apărării, începând cu 2017, respectând astfel deciziile asumate în cadrul NATO.”, i-a transmis Klaus Iohannis, președintele României, lui Nicolae Ciucă, imediat după primirea distincției.

Șeful statului a adăugat că Armata Română va avea în continuare o contribuție importantă la combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu rol esențial în coordonarea și derularea campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă