9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNicolae Ciucă: Ne vom focaliza atenția pe pregătirea anului financiar 2021

Nicolae Ciucă: Ne vom focaliza atenția pe pregătirea anului financiar 2021

„Am preluat conducerea interimară a Guvernului României până la formarea noului Executiv. În perioada următoare vom continua să focalizăm atenţia Guvernului pe priorităţile legate de gestionarea pandemiei COVID-19, pe punerea în aplicare a strategiei de vaccinare. Vom continua măsurile economice în vederea sprijinirii celor afectaţi de această criză şi de asemenea ne vom focaliza atenţia pe ceea ce înseamnă finalizarea anului financiar 2020 şi pregătirea anului financiar 2021.”, a anunțat premierul interimar, într-o conferință de presă organizată luni.

Nicolae Ciucă a remarcat rolul fostului premier Ludovic Orban în găsirea unui echilibru între măsurile sanitare, administrative și economice luate pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă