15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNicușor Dan premieră juridică la PMB. Interpelări către Curtea de Apel

Nicușor Dan premieră juridică la PMB. Interpelări către Curtea de Apel

Primarul Nicușor Dan a interpelat Curtea de Apel și a cerut „ajutor instituțional” cu privire la certificatele de urbanism depuse anterior suspendării PUZ-urilor.

Avocatul Codrin Tărălunga este de părere, însă, că aşa ceva nu este posibil.

„Legalitatea deciziei se prezumă şi, în cazul în care cineva o contestă, se merge la judecată. Nu se fac interpelări către o instanţă de judecată”, spune Codrin Tărălungă.

El apreciază că Nicuşor Dan nu poate cere instanţei să se antepronunţe sau chiar să acorde consultanţă juridică unei instituţii din administraţia publică.

„Curtea de Apel nu se poate pronunţa, aşa, asupra unei situaţii ipotetice. Întâi emiţi, după care te gândeşti dacă e sau nu legal, sau şi mai grav, cum e în cazul lui, după ce-l suspenzi. Intenţia domniei sale asta a fost să obţină o interpretare din partea unei instituţii jurisdicţionale fără a urma calea firească”, este de părere avocatul Codrin Tărălunga.

Primăria Capitalei a decis, în urmă cu trei săptămâni, suspendarea PUZ-urilor pentru 12 luni. Dezvoltatorii în construcţii estimează pierderi de 3 milioane de euro în urma acestei hotărâri.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă