4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNicușor Dan: Subvenția pentru transport e firească, pentru încălzire, o anomalie

Nicușor Dan: Subvenția pentru transport e firească, pentru încălzire, o anomalie

„Trebuie să facem o diferenţiere între subvenţia pentru transport şi cea pentru căldură. Subvenţia pentru transport public este o subvenţie care se plăteşte peste tot în lume, pentru că este în interes public ca oamenii să meargă cu transportul public şi nu cu maşina proprietate personală, astfel încât să asiguri şi o fluenţă a traficului şi mai ales condiţii de mediu mai bune, aer mai sănătos. Deci subvenţia pentru transport este o chestiune firească. Asupra cuantumului ei putem să avem discuţii, putem eventual să ne gândim la modificări de tarif, dar după ce transportul public va arăta aşa cum ar trebui să arate transportul public. (…) În ceea ce priveşte subvenţia pentru termie, aceasta este o anomalie, pe care, din păcate, trebuie să o perpetuăm în următorii ani. Ea vine din faptul că ani de zile nu s-a investit în reţeaua de termoficare. Noi practic, prin această subvenţie, plătim pierderile pe care lipsa investiţiilor le face să existe”, a declarat Nicuşor Dan în cadrul unei emisiuni tv, potrivit Agerpres. 

Dan nu a dorit să vorbească despre creşterea preţurilor pentru transportul în comun, subliniind că această decizie poate fi luată numai după ce se vor asigura condiţii adecvate.

În ceea ce priveşte reţeaua de termoficare, acesta a susţinut că în următorii ani primăria va schimba circa 300 din cei 1.000 de kilometri de reţea.

„Avem o reţea de 30-40 de ani la care nu s-a mai umblat. Lucrul pe care am reuşit să îl fac în aceste două luni de mandat a fost să asigur finanţarea pentru lucrările pe care o să le începem în mod temeinic din vara anului viitor. Am semnat contractul pentru 300 de milioane de euro, cu care putem să schimbăm 200 din cei 1.000 de kilometri de conductă principală. În Planul Naţional de Rezilienţă ne mai sunt alocaţi 200 de milioane. Deci ajungem să avem banii pentru o treime din reţea. (…) În 2021-2022-2023 o să schimbăm cel puţin 300 din cei 1.000 de kilometri din reţeaua principală şi asta se va vedea consistent în nivelul serviciilor pe care îl oferim cetăţenilor. Din păcate, în ultimii 10-12 ani, primăria Capitalei nu a schimbat din 1.000 de km mai mult de 20″, a spus primarul Capitalei.

Acesta a susţinut că pe termen lung se doreşte menţinerea sistemului de încălzire centralizat, pentru a avea în Bucureşti un aer cât mai curat.

„Interesul nostru ca municipalitate este să avem un aer cât mai curat în Bucureşti. Cu cât mai mulţi oameni sunt conectaţi la sistemul de încălzire centralizată, cu atât avem un aer mai bun în Bucureşti. Tocmai de aceea, subvenţia are două roluri. Un rol etic, de a nu pune oamenii să plătească pierderile care se datorează municipalităţii, şi de a menţine în sistemul centralizat cât mai mulţi consumatori, pentru ca el să fie viabil”, a afirmat Nicuşor Dan.

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă