7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiO ambulanță care transporta un pacient cu COVID a făcut accident pe...

O ambulanță care transporta un pacient cu COVID a făcut accident pe DN67

Potrivit ISU Gorj, accidentul rutier s-a produs pe raza comunei Băleşti, satul Corneşti, fiind implicate două autovehicule, un autoturism şi o ambulanţă ce aparţine SAJ Mehedinţi şi care a părăsit partea carosabilă şi a căzut de pe un pod.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum şi patru ambulanţe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, conştiente şi neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanţa şi pacientul. Acestora le-a fost acordat primul ajutor calificat, ulterior fiind transportate la UPU Târgu Jiu, a menţionat ISU Gorj.

IPJ Gorj a precizat că, din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr, de 25 de ani, din comuna Bala, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Corneşti, din direcţia comunei Teleşti către municipiul Târgu Jiu, a efectuat manevra de viraj la stânga, moment în care din aceeaşi direcţie s-ar fi angajat în manevra de depăşire o ambulanţă condusă de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care a intrat în coliziune cu autoturismul, autospeciala fiind proiectată în afara părţii carosabile.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 62 de ani, a unui bărbat, de 51 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin şi a două femei, de 52 şi 67 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin şi comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, care se aflau în autospecială.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă