10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiOpt elevi implicaţi în bătaia de la Liceul Special din Oradea

Opt elevi implicaţi în bătaia de la Liceul Special din Oradea

Purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor, Claudiu Damian, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că agresorului i s-a scăzut nota la purtare la 7, iar celui agresat la 8, bătaia fiind începută de amândoi.

”Incidentul a avut loc în 23 noiembrie, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere. Au fost convocate consiliile claselor din care fac parte elevii implicaţi în incidentul filmat, aceştia fiind identificaţi, şi s-a dispus sancţionarea a opt elevi de liceu cu scăderea notei la purtare, în funcţie de gravitate. Astfel, agresorului i s-a scăzut nota la purtare la 7 iar celui agresat la 8, bătaia fiind începută de amândoi. Au mai fost sancţionaţi cu reducerea notei la purtare la 8 alţi participanţi, iar unuia i s-a scăzut la 6 pentru că a mai avut şi alte abateri, cum ar fi absenţe”, a spus Damian.

În paralel, s-a întrunit comisia de cercetare disciplinară pentru personalul angajat al şcolii cu atribuţii în supravegherea şi instruirea elevilor, fiind vorba despre trei cadre didactice şi un pedagog.

”Procedura va dura puţin, aceste persoane trebuie audiate. Sunt pasibile de la mustrare scrisă sau diminuarea salariului cu 10% pe trei luni până la desfacerea contractului de muncă în funcţie de gradul de stabilire a vinovăţiei”, a subliniat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Două anchete au fost demarate la Liceul Tehnologic Special nr. 1 din Oradea, unde un elev este bătut crunt de câţiva băieţi pe holul instituţiei, iar imaginile au apărut, duminică, pe Facebook.

Luna trecută, conducerea aceleiaşi şcoli a fost demisă, după ce un senator a reclamat aplicarea de electroşocuri copiilor cu probleme psihice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă