6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPapa Francisc denunţă ''răutăţile'' vremurilor nostre

Papa Francisc denunţă ”răutăţile” vremurilor nostre

“Răutăţile şi lucrurile urâte din vremurile noastre măresc frica de ‘ceilalţi’, necunoscuţii, marginalizaţii, străinii. Se poate constata acest lucru în special în zilele noastre, când migranţii şi refugiaţii ne bat la poartă căutând protecţie, securitate şi un viitor mai bun”, a subliniat suveranul pontif în mesajul său.

Textul mesajului, pregătit cu mult timp în avans, a fost dat publicităţii la o zi după alegerile europene, marcate de o creştere a extremei drepte, care doreşte să închidă porţile Europei pentru migranţi, notează AFP.

“Teama este legitimă în special pentru că lipseşte pregătirea pentru această întâlnire. Problema nu este însă a avea îndoieli şi temeri. Problema intervine atunci când acestea ne condiţionează modalitatea de a gândi şi a acţiona şi ne determină să fim intoleranţi, închişi şi poate – fără să ne dăm chiar seama – rasişti”, a subliniat papa Francisc.

“Conflicte violente şi războaie în adevăratul sens al cuvântului nu încetează să distrugă umanitate, nedreptăţile şi discriminările se succed (…), iar cei mai săraci şi cei mai defavorizaţi suportă consecinţele”, a mai precizat suveranul pontif.

Atitudinea în problema migranţilor ”constituie un semnal de alarmă care ne avertizează asupra declinului moral care ne pândeşte”, a spus papa Francisc.

“Nu este vorba doar despre migranţi: este vorba de a nu exclude pe nimeni. Lumea din zilele noastre este pe zi ce trece mai elitistă şi mai crudă faţă de persoanele marginalizate”, a spus papa Francisc, care a făcut din apărare persoanelor vulnerabile unul dintre principalele sale mesaje.

Următoarea Zi mondială a migranţilor şi refugiaţilor va fi celebrată pe 29 septembrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă