11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiParchetul Constanța, anunț despre moartea lui Răzvan Ciobanu

Parchetul Constanța, anunț despre moartea lui Răzvan Ciobanu

“Ancheta vizează circumstanţele producerii accidentului auto în care a fost implicată victima. Din investigaţii a rezultat că autovehiculul condus de numitul Ciobanu Răzvan a părăsit partea carosabilă în zona localităţii Săcele din judeţul Constanţa, a rulat aproximativ 850 de metri şi apoi s-a răsturnat din cauza denivelărilor. Conducătorul auto era singur în autovehicul şi nu purta centură de siguranţă, aspecte constatate cu ocazia cercetării la faţa locului de către experţi. În cauză urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto, care va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului”, se arată în comunicat, citează Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, Răzvan Ciobanu a fost proiectat în afara autovehiculului şi a fost găsit în apropiere, cu faţa în jos. Poziţia corpului a fost modificată de paramedicii SMURD, care au intervenit la faţa locului în urma unui apel la 112 şi au încercat manevre de resuscitare.

Procurorii precizează că au dispus şi efectuarea necropsiei, pentru stabilirea cauzelor decesului.

“Din concluziile preliminare (provizorii) ale medicului legist au rezultat următoarele: moartea numitului Ciobanu Răzvan a fost violentă şi s-a produs prin anemie acută, urmare a unui politraumatism cu ruptură de aortă cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică şi de coloană toracală. Totodată, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce în circumstanţele unui accident rutier prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare între corpuri dure şi au legătură de cauzalitate directă cu mecanismul de producere a morţii”, se menţionează în comunicat.

Cu ocazia necropsiei, au fost prelevate şi probe biologice, analiza toxicologică urmând să fie făcută la Institutul Naţional de Criminalistică din Bucureşti, mai anunţă procurorii.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea pe DJ 226, între localităţile Năvodari şi Săcele, a părăsit carosabilul şi a intrat în mai mulţi copaci.

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă