21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiParlamentul și Înalta Curte au primit termenul pentru propunerile către CCR privind...

Parlamentul și Înalta Curte au primit termenul pentru propunerile către CCR privind completurile

Pe 7 noiembrie, Teodor Meleşcanu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ICCJ în privinţa constituirii completelor de judecată.

“Încă din anul 2018, Curtea Constituţională s-a pronunţat în privinţa legalităţii constituirii unor complete la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai exact, completele de 5 judecători abilitate prin lege să judece înalţii demnitari ai statului. Cu aceasta ocazie, Curtea a arătat cu valoare de principiu şi în acord cu art.73 alin.3 lit.l) şi art.126 alin.4 din Constituţia României că regulile privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, în general, şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în special, sunt de domeniul legii organice. Altfel spus, doar Parlamentul României, prin lege organică, poate stabili organizarea şi funcţionarea instanţelor de judecată, inclusiv modul de constituire a completelor de judecată. Aceasta, deoarece, într-un stat de drept european şi democratic, Justiţia se înfăptuieşte numai prin lege şi în numele legii”, explica Meleşcanu, pe site-ul Senatului.

În opinia sa, “dacă în privinţa completelor de 5 judecători, Curtea Constituţională a stabilit că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă pe care l-a adoptat a adăugat în mod nepermis la lege, în privinţa completelor de 3 judecători toate normele privind constituirea acestora au fost stabilite în mod arbitrar, prin sus-zisul Regulament, de cea mai înaltă instanţă de judecată a ţării, cea care ar fi trebuit să fie un exemplu de respectare a legii”.

“Acest lucru a fost semnalat la început de unele instanţe din ţară care au admis excepţiile de neconstituţionalitate ale unor justiţiabili, sesizând Curtea Constituţională cu această problemă. În acelaşi sens, Avocatul Poporului a dat curs numeroaselor sesizări venite din partea cetăţenilor şi a sesizat, la rândul său, Curtea Constituţională, în legătură cu problema constituirii completelor de 3 judecători. Prin urmare, era de datoria mea, ca preşedinte al Senatului, Cameră decizională în procedura parlamentară a adoptării legii organice privind organizarea şi funcţionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art.75 alin.1 şi alin.3 din Constituţia României, să sesizez Curtea Constituţională în legatură cu acest conflict juridic de natură constituţională. Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art.16 din Constituţia României, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi nimeni nu este mai presus de lege”, a adăugat Meleşcanu în comunicatul citat.

Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă