Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Patriarhia Constantinopolului și cea a Moscovei sunt în pragul anatemizării reciproce

Patriarhia Constantinopolului și cea a Moscovei sunt în pragul anatemizării reciproce

În urmă cu o lună, publicam în „România liberă“ o analiză a conflictului dintre Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului și Patriarhia Moscovei. Arătam că nu se întrevede nicio ieșire din conflict, ci o blocare pe poziții de război.

Anghel Buturugă 0 comentarii

Și, într-adevăr, am fost martori ai unei escaladări fără precedent a confruntării dintre cele două patriarhii. O escaladare care realmente introduce o schismă fără precedent în ortodoxie.

E necesară o clarificare a termenilor folosiți, având în vedere că majoritatea materialelor de presă au făcut referire la „ruperea“ relațiilor dintre cele două Patriarhii. Or, de fapt, nu întreruperea relațiilor este elementul „fără precedent“ și cel care introduce o falie în interiorul ortodoxiei. Pentru a înțelege mai adecvat ce se întâmplă, o să prezentăm deciziile luate de fiecare parte implicată în conflict, consecințele acestora, precum și o scurtă recapitulare a contextului în care se desfășoară acesta.

 

Patriarhia Ecumenică repune în canonicitate schismaticii ucraineni

Între 9 și 11 octombrie, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice (Fanar) s-a întrunit într-o ședință de lucru în urma căreia a luat câteva decizii importante în dosarul ucrainean: a reiterat decizia de a acorda autocefalie „Bisericii Ucrainei“; a reînființat Stavropighia (mănăstire aflată în altă eparhie, dar care depinde canonic de patriarhul întemeietor) Patriarhului Ecumenic la Kiev; a repus în canonicitate principalii lideri ai facțiunilor schismatice ucrainene, „Patriarhul“ Filaret și „Mitropolitul“ Macarie (formula exactă este „restabiliţi canonic în rangul lor ierarhic sau preoţesc“) și a revocat Scrisorea Sinodală din 1686 prin care Constantinopolul i-a acordat Patriarhului Moscovei dreptul să hirotonească pe Mitropolitul Kievului.

Așadar, autocefalia a fost asumată și reiterată ca decizie, însă ea nu a fost acordată efectiv. De altfel, încă nu există nicio structură eclezială adecvată în Ucraina care să primească autocefalia.

De departe, decizia cea mai importantă a Sinodului a fost restabilirea canonică a celor doi lideri religioși, Filaret Denisenko și Macarie Maletici, care conduc organizații diferite, în rangurile lor ierarhice. Există încă unele neclarități, nelămurite până în prezent de către Patriarhia Ecumenică. Cea mai importantă: la ce rang au fost restabiliți cei doi? Filaret Denisenko, în prezent auto-intitulat „patriarh“, a fost depus din treaptă și anatemizat de ruși în anii ‘90 din postura de mitropolit al Kievului. În schimb, Macarie a fost preot al Bisericii Rusiei, din care a ieșit încă din anii ’80, devenind episcop în cadrul structurii necanonice pe care o conduce în prezent. Așadar, în cazul lui Macarie, în mod normal, restabilirea canonică ar însemna că este (doar) preot în prezent. Cel puțin în cazul lui Filaret lucrurile au fost clarificate de Arhiepiscopul Iov al Patriarhiei Ecumenice, care a afirmat, recent, că Fanarul îl consideră pe acesta drept „fostul mitropolit de Kiev“.

La fel de ambiguă este formula „dimpreună cu ei“ folosită de Sinodul Constantinopolitan în privința celor doi. Acceptă Sinodul hirotonirile celor doi ierarhi făcute din rangurile de patriarh, respectiv mitropolit, pe care nu e clar dacă le mai au din punct de vedere canonic? Potrivit Arhiepiscopului Daniel, unul din cei doi exarhi ai Patriarhiei Ecumenice în Ucraina, tainele săvârșite de „schismatici” sunt considerate valide de Fanar, ceea ce, prin implicație, semnifică și o recunoaștere a canonicității clericilor și ierarhilor „Patriarhiei Kievului“ și „Bisericii Autocefale a Ucrainei“.

Mai departe, cum anume vor reacționa bisericile autocefale la această decizie a Patriarhiei Ecumenice? Vor intra în relații canonice cu Filaret Denisenko și Macarie Maletici? Și dacă da, din ce postură?

În ceea ce-l privește, Filaret s-a exprimat tranșant în ceea ce privește statutul pe care ar trebui să-l aibă viitorul conducător al ipoteticei, încă, Biserici autocefale a Ucrainei. „Ucraina e vrednică să aibă propriul patriarh“, a afirmat acesta pe 14 octombrie, în fața catedralei Sfânta Sofia din Kiev, respingând, astfel, ideea ca viitorul primat de la Kiev să aibă doar rang de mitropolit. Cu același prilej, Filaret a afirmat că scopul este crearea unei unice Biserici independente a Ucrainei, care să unifice cele trei facțiuni majore din țară, anume „Patriarhia“ Kievului (PK), „Biserica Autocefală a Ucrainei“ (condusă de Macarie – BAU) și Biserica Ortodoxă a Ucrainei (dependentă de Moscova – BOU-PM). Lucrul nu va fi ușor, de vreme ce Filaret este puternic antipatizat în structura dependentă de Moscova, inclusiv de acele figuri arhierești care privesc cu simpatie o mai mare autonomie locală față de centrul rus.

 

Filaret cere scoaterea limbii române din cult

În discursul amintit, justificând crearea unei Biserici ucrainene independente, Filaret a arătat cu degetul la o a „cincea coloană“ a Rusiei lui Putin, principal suporter al conflictului militar din estul Ucrainei. Vizată este, desigur, BOU-PM. Anterior, Filaret a îndemnat BAU și BOU-PM să se pregătească pentru un apropiat sinod special al unificării a cărei sarcină va fi și alegerea unui primat. Lăsând, poate, o posibilă ușă deschisă pentru soluționarea conflictului eclezial din Ucraina, liderul PK a arătat că participarea la sinodul de unificare va fi voluntară, parohiile și eparhiile fiind lăsate să-și aleagă libere subordonarea: față de Kiev sau față de Moscova.
În ceea ce îi privește pe românii din Ucraina, aceștia au primit cu neliniște afirmațiile lui Filaret legate de necesitatea ca în viitoarea biserică independentă să se slujească în ucraineană, singura concesie anunțată fiind aceea de a fi permisă și folosirea slavonei vechi. În prezent, numai în regiunea Cernăuțiului sunt 126 de parohii și șapte mânăstiri românești afiliate BOU-PM în care se folosește limba română.
Interesant este faptul că în PK Filaret este pomenit, în cadrul slujbelor, în continuare, drept „patriarh“, rang pe care acesta nu îl are (ar urma să fie ales un patriarh abia după unificarea facțiunilor separate), iar sursele pro-rusești informează că în cadrul liturghiilor săvârșite de acesta, nu e pomenit Patriarhul Bartolomeu, așa cum ar fi firesc, având în vedere restabilirea canonică decisă din Fanar.

 

Răspunsul rușilor: chiar și mirenii se vor separa de Patriarhia Constantinopolului

Răspunsul rușilor a venit în cadrul Sinodului ținut la Minsk pe 15 octombrie. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a decis că e „imposibilă aflarea în continuare în comuniune euharistică cu Patriarhia Constantinopolului“. Ierarhii ruși au adus aminte că Patriarhul Bartolomeu a sprijinit în ’92 și ’97 caterisirea și, respectiv, anatemizarea lui Filaret Denisenko, acuzând că în spatele deciziei de restabilire canonică a acestuia din urmă s-ar afla „motivații politice“.
Adevărata noutate a deciziei luate de ruși nu este, însă, întreruperea comuniunii ca atare, ci gradul la care a fost dusă aceasta: Sinodul a afirmat explicit că întreruperea comuniunii euharistice se aplică ierarhiei, clerului, dar și mirenilor.

Într-adevăr, au mai existat antecedente în ceea ce privește ruperea relațiilor între patriarhiile ortodoxe. Chiar între Moscova și Constantinopol a existat precedentul estonian, din 1996, când, pentru scurt timp, s-a ajuns la întreruperea comuniunii euharistice. Dar o asemenea criză a implicat, recent, chiar și Patriarhia Română, a cărei comuniune euharistică cu Patriarhia Ierusalimului a încetat la inițiativa unilaterală a acesteia din urmă. Ierusalimul a comunicat, atunci, că pelerinii români sunt în continuare bineveniți la locașurile de închinare din Țara Sfântă, ceea ce însemna, implicit, că sunt admiși și la săvârșirea Sfintelor Taine.

Or, decizia rușilor este fără precedent pentru că merge până acolo încât frecventarea reciprocă a bisericilor, indiferent de circumstanțe și la nivel de simplu mirean, este oprită și sancționabilă canonic. Or acest lucru ridică o serie de dificultăți și neclarități pentru Moscova. În primul rând, Muntele Athos, aflat sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, devine nefrecventabil pentru pelerinii ruși, deși acolo există inclusiv o mănăstire rusească (Mănăstirea Pantelimon). Într-adevăr, reprezentanții Patriarhiei Moscovei au arătat că pelerinii ruși se pot închina la mănăstirile athonite, dar nu se pot spovedi și împărtăși. Este greu de înțeles cum va fi respectată o astfel de decizie în mod concret. Anual, aproximativ 50.000 de ruși vizitează Muntele Athos. În plus, situația pare cu atât mai complicată cu cât relațiile dintre Biserica Rusiei și Sfântul Munte Athos au fost foarte bune până în prezent.

De asemenea, există unele teritorii canonice unde singura biserică ortodoxă disponibilă pentru mireni aflați, jurisdicțional, în curtea uneia dintre patriarhii, este fie cea a Moscovei, fie cea a Constantinopolului. De pildă, Biserica Finlandei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, și-a declarat deja speranța că decizia luată de Sinodul Rus nu va duce la întreruperea legăturilor sale cu Biserica Rusiei. În Finlanda numeroși credincioși ruși nu au acces teritorial decât la biserici aflate sub jurisdicția Constantinopolului.

 

Război fără menajamente

Mai mult decât atât, după cum au lăsat să se înțeleagă unii reprezentanți ai Patriarhiei Moscovei, încetarea comuniunii euharistice ar putea fi extinsă și asupra altor biserici autocefale care intră în relații canonice cu cei doi lideri „restabiliți“ de Constantinopol. Astfel, un reprezentant al Patriarhiei Moscovei a declarat că, dacă Patriarhia Ierusalimului le va permite schismaticilor ucraineni să participe la slujbele de la Mormântul Domnului, Biserica Rusă nu va mai participa la acestea.

De altfel, chiar în decizia Sinodului Bisericii Ruse există un pasaj ambiguu în această privință: „mutarea ierarhiei sau a clerului de la Biserica canonică la schismatici sau comuniunea euharistică cu aceștia din urmă este o fărădelege canonică ce atrage suspendarea corespunzătoare“. Deși pare menit prevenirii unui exod al clericilor din Ucraina subordonați Moscovei la structurile conduse de Filaret sau Macarie, pasajul lasă sub semnul întrebării și chestiunea relațiilor pe care rușii le vor avea cu bisericile autocefale care vor recunoaște decizia Constantinopolului și vor intra în comuniune euharistică cu liderii schismatici.

 

Sinodul pan-ortodox, o soluție?

Pariul rușilor este că decizia drastică de a se separa euharistic de Patriarhia Constantinopolului o va izola pe aceasta din urmă în cadrul ortodoxiei universale. Rușii se bazează în acest calcul pe faptul că 164 milioane din cele 250 ale ortodocșilor din întreaga lume se află sub autoritatea lor. Așadar, după cum în repetate rânduri a ținut să afirme, Patriarhul Bartolomeu nu va mai putea pretinde că are autoritate universală asupra ortodocșilor, de vreme ce mai bine de jumătate din aceștia nu îl mai recunosc. De asemenea, rușii mizează pe potențialii aliați din rândul bisericilor autocefale. Până în prezent, cei mai apropiați de pozițiile rușilor au fost patriarhii Antiohiei și ai Serbiei. Voci favorabile rușilor s-au mai făcut auzite și din Ierusalim și din Bulgaria. Însă, până în prezent, nicio biserică autocefală nu s-a pronunțat oficial și sinodal asupra chestiunii autocefaliei Ucrainei.

Opțiunile rămase bisericilor autocefale nu sunt foarte multe. Fie vor accepta acțiunile Fanarului, fie vor sprijini Biserica Rusă. O cale de mijloc poate fi căutarea unei soluții sobornicești sau sinodale, adică cererea de a se întruni un Sinod pan-ortodox în cadrul căreia să se discute dosarul ucrainean. Însă și această cale, cel puțin în prezent, are dificultățile sale: Patriarhia Ecumenică nu o agreează, demersurile sale fiind strict unilaterale, de vreme ce consideră că este singura îndreptățită canonic să gestioneze dosarul, iar Patriarhia Moscovei nu ar vedea o altă utilitate a unui astfel de Sinod decât în respingerea demersului constantinopolitan și restaurarea statu-quo-ului, adică reafirmarea Ucrainei drept teritoriu canonic al Moscovei.

 

Kremlinul și „interesele ortodocșilor“ din Ucraina

Primele reacții oficiale ale Kremlinului la mutările Patriarhiei Constantinopolului nu s-au lăsat așteptate. Dmitri Pskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Rusia va proteja interesele credincioșilor ortodocși din Ucraina, deși statul nu se va implica în chestiunea religioasă. Evocând declarațiile anterioare ale lui Putin despre protejarea intereselor rușilor, dar și a credincioșilor ortodocși din toată lumea, Pskov a arătat că, dacă se va ajunge la preluarea forțată a proprietăților BOU-PM, Rusia va proteja „exclusiv prin mijloace politice și diplomatice“ interesele ortodocșilor din Ucraina. În plus, Consiliul de Securitate al Rusiei a promis, de asemenea, să „protejeze interesele ortodocșilor din Ucraina“, fără a detalia maniera în care va proceda, acuzând amestecul SUA în chestiunea acordării autocefaliei Ucrainei.

 

De ce (abia) acum?

Dosarul autocefaliei Ucrainei este, de departe, cea mai mare provocare din istoria recentă pentru unitatea lumii ortodoxe. Dincolo de argumentele canonice și de fond, problemele țin mai ales de momentul ales de Fanar pentru a tranșa chestiunea, într-un stil destul de neobișnuit pentru spațiul ortodox de tăiere a nodului gordian, indiferent de consecințe. După ce a sprijinit acțiunile Patriarhiei Moscovei din anii ’90 din Ucraina, Patriarhia Constantinopolului a decis unilateral să acorde autocefalie înainte ca în Ucraina să se fi ajuns măcar la un acord comun cu facțiunile schismatice. Toate acestea în condițiile în care nici Sinodul pan-ortodox de la Creta, o altă inițiativă a Fanarului, nu a fost încă acceptat de toate bisericile autocefale. Autocefalia Ucrainei este un tăciune foarte fierbinte de care nimeni dintre patriarhiile ortodoxe nu va fi nerăbdător să se atingă.

Comentarii

loading...