10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPatronatele din turism amenință cu greva fiscală din cauza aglomerației de pe...

Patronatele din turism amenință cu greva fiscală din cauza aglomerației de pe A2

 

Pe Autostrada Soarelui se circulă, în aceste zile, mai lent decât pe drumul vechi. Drumul dintre București și Constanța a fost parcurs ieri, de exemplu, în patru ore, deși în mod normal durează două ore și puțin. Fără autostradă, pe drumul vechi, într-o zi normală, se fac mai puțin de patru ore. Întârzierile apar din cauza lucrărilor de reparații, începute pe 21 mai.

 FPTR se revoltă

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) acuză ritmul lent în care se desfășoară lucrările de reparații la autostrada A2 și faptul că acestea se desfășoară în sezonul estival început la 1 iunie, lucru care afectează grav fluxul de turiști către litoralul românesc. Patronatele cer demiterea directorului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și a șefului Biroului de Poliţie Auto-
strada A2, pe care-i consideră responsabili de blocajele de pe autostradă și că pun în pericol viața turiștilor. Dacă lucrările la autostradă nu se încheie până pe data de 15 iunie, hotelierii amenință cu grevă fiscală pe termen nelimitat, pe parcursul căreia vor refuza să mai plătească taxe către statul ai cărui funcționari, plătiți cu salarii uriașe,  umilesc de ani de zile turiștii care își fac concediul pe litoralul românesc.

„În prima zi de vară, când mii de români și-au dorit să vadă marea, turiștii au fost dezamăgiți de drumul către litoral, foarte aglomerat și chiar blocat pe anumite segmente pentru că CNAIR efectuează lucrări de reparații în sezonul estival, fără respect pentru turiști. Suntem conştienţi că lucrările de reparaţii sunt necesare şi ne bucurăm de faptul că acestea sunt efectuate, dar constatăm că nu există o planificare raţională a acestor activități de reparație a  autostrăzii de către CNAIR. Deși în fiecare an FPTR a atras atenția conducerii CNAIR, cu mult înainte de începerea sezonului, să încheie lucrările de mentenanță și reparații până la data de 1 iunie, aceștia ignoră în mod repetat solicitările operatorilor de turism. Deși politicienii se întrec, în campaniile electorale, în promisiuni că rezolvă problemele care cauzează aglomerație pe A2, odată ce se văd în funcții uită tot ce au promis”, au precizat reprezentanții FPTR.

 Ajungi mai repede în Dubai!

Aglomerația și blocajele de pe Autostrada Soarelui alungă peste granițe o mare parte din turiștii care vor să vină pe litoralul românesc, iar românii din Ardeal preferă un drum de șase ore spre litoralul croat unuia de opt ore către stațiunile românești de la Marea Neagră.

„Turiștii se chinuie 5-6 ore pe autostradă între Constanța și București, un drum care ar trebui făcut în doar două ore. Un turist face mai mult din București la Marea
Neagră decât are nevoie ca să ajungă pe orice litoral din Europa și chiar din nordul Africii sau Dubai”, a declarat Mohammad Murad, proaspăt reales președinte al FPTR pentru al treilea mandat.

El spune că investitorii de pe litoral reușesc să ridice un hotel în șase luni, în timp ce statul român nu este în stare să repare câteva tronsoane de autostradă în trei ani. Mohammad Murad îl invită pe directorul CNAIR, pe care-l consideră depășit de situație, să-i predea mandatul prin care să poată supraveghea starea lucrărilor de pe A2, astfel încât acestea să se încheie urgent.

Amenință cu greva fiscală

 „Dacă până pe data de 15 iunie autostrada nu funcționează în parametrii normali, hotelierii de pe litoral vor intra în grevă fiscală și nu vor mai plăti taxe către stat. De vină pentru blocajele create este și Biroul de Poliţie Autostrada A2, pentru că nu este în stare să dirijeze mașinile către drumuri adiacente. Din cauza blocajelor, turiștii își pun în pericol viața și se întorc nervoși și epuizați de drum dintr-o vacanță pentru care au plătit să se relaxeze. Fiecare director CNAIR promite că își dă demisia dacă nu rezolvă problema acestor lucrări care se tot repetă de 20 de ani, parcă în bătaie de joc față de turiștii români. Și nu doar că nu rezolvă
problema, dar directorul nu are nici măcar demnitatea de a-și da demisia pentru că este depășit de situație și de aceea noi, patronatele din turism, cerem demiterea atât a directorului CNAIR, cât și a șefului Biroului de Poliţie Autostrada A2”, a mai spus Mohammad Murad.

 

Circulație deviată

 

CNAIR a anunțat că în data de 21 mai 2019 au demarat lucrările de reparaţii sistem rutier pe autostrada A2, pe un nou sector, cuprins între km 84+100 – 91+750, calea 1 (sensul București-Constanța). Lucrările vor fi finalizate până în data de 15 iunie 2019. Astfel, se închide circulația rutieră pe calea 1, între km 84+100 și 91+750, fiind deviată de pe calea 1 pe calea 2, unde se va circula dirijat în ambele sensuri.

* Litoralul este cea mai importantă atracție turistică a României, cu o capacitate de cazare de 121.222 de locuri clasificate, care acoperă 27% din totalul locurilor disponibile la nivel național.   

Cele mai citite

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă