17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la Tel Aviv, de...

Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la Tel Aviv, de Eurovision

Hotelurile sunt rezervate în această perioadă în proporţie de 90%, iar preţul unei camere începe de la 150 euro/noapte.

De asemenea, turiştii au posibilitatea să participe la o masa tradiţională de Shabbat, la domiciliul unor localnici din Tel Aviv.

50 de autobuze vor fi puse la dispoziţia turiştilor, pentru a facilita accesul în zona EXPO Tel Aviv.

“Montarea şi amenajarea zonei pentru concurs durează deja de aproape două luni. 450 containere şi camioane au fost descărcate şi operate de 300 de tehnicieni. În total peste 1600 de persoane participă la organizarea evenimentului, inclusiv 500 de persoane care vor oferi informaţii despre eveniment la cele 15 centre de informare din Tel Aviv”, arată comunicatul.

Parcul Charles Clore din Tel Aviv se va transforma în Eurovision Village şi tot aici va avea loc şi un festival de street food, Tel Aviv EAT. 50 de autobuze vor fi puse la dispoziţia turiştilor, pentru a facilita accesul în zona EXPO Tel Aviv.

De asemenea, municipalitatea din Tel Aviv-Yafo în colaborare cu platforma Eatwith oferă turiştilor experienţa unică a unei mese autentice de Shabbat acasa la familiile din Tel Aviv. Cina de Shabbat este o bază culturală a multor familii israeliene, moment în care se strâng laolaltă toţi membrii familiei şi prietenii apropiaţi. Este o ocazie unică pentru turiştii veniţi la Tel Aviv să înveţe despre tradiţiile evreieşti, să servească preparate gătite în casă şi să aibă o experienţă autentică de călătorie.

“Lucrăm din greu pentru a ne asigura că Eurovision va fi o experienţă de neuitat pentru toată lumea, inclusiv pentru locuitorii care doresc să facă parte din acest mare boom turistic. Proiectul Shabbat Dinners este una dintre multele modalităţi de conectare a miilor de turişti cu familiile din Tel Aviv şi introducerea lor în minunata tradiţie evreiască a Shabbatului”, spune Ron Huldai, primarul oraşului Tel Aviv-Yafo.

Oaspeţii vor fi taxaţi cu aproximativ 50 shekeli pentru a-şi asigura locul; toate veniturile vor merge la gazde.

Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel şi-a concentrat eforturile pe promovarea oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim ca două destinaţii de city break într-o singură vacanţă, oferind experienţe multiculturale, o viaţă de noapte intensă, delicii gastronomice şi posibilităţi pentru turismul de aventură. Peste 60 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România – Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Sibiu (din luna iulie, 2018). Anul 2018 comparativ cu 2016 a înregistrat o creştere cu 152% a turiştilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă