27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 1.600 de poliţişti se vor mobiliza în zilele Referendumului

Peste 1.600 de poliţişti se vor mobiliza în zilele Referendumului

„Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. În acest context, precizăm că zilnic, peste 550 de poliţişti vor asigura paza şi protecţia la 795 de secţii de votare, dintre cele 1264 ce se vor constitui pe raza municipiului, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.”, informează Poliţia Capitalei.

Sursa citată mai arată că peste 1.100 de poliţişti se vor afla în stradă sâmbătă şi duminică tot pentru asigurarea ordinii şi liniştii, iar pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenaţi din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

„Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de poliţişti şi echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 400 de poliţişti vor fi constituiţi, zilnic, în rezerve (luptători pentru acţiuni speciale şi echipe operative de specialişti). Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secţiile de votare, poliţiştii şi jandarmii vor fi în misiuni de protecţie, atât a transportului buletinelor de vot, cât şi a locurilor unde acestea vor fi depozitate”, mai arată Poliţia Capitalei.

Cele mai citite

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă