7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 5.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov

Peste 5.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov

Din totalul solicitărilor, 3.151 au fost cazuri de urgenţă de cod roşu (în care viaţa e pusă în pericol imediat) şi cod galben.

“Ne plasăm ca număr de solicitări în parametrii unei perioade obişnuite”, a precizat Alis Grasu.

Ea a afirmat că 380 de solicitări au fost în loc public, în 32 de cazuri fiind vorba de persoane care se aflau la lăcaşuri de cult atunci când au avut nevoie de ambulanţă.

“Au fost toate motivele de solicitare. De remarcat o uşoară creştere a solicitărilor în ceea ce priveşte afecţiunile digestive, respectiv 966 de persoane au prezentat afecţiuni digestive acute sau cronice acutizate, procentul nefiind foarte mare”, a mai spus managerul SABIF. 

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă