10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste o sută de mii de persoane vaccinate în 24 de ore....

Peste o sută de mii de persoane vaccinate în 24 de ore. Cîțu: Hai că se poate!

Anunțul că se depășește pentru prima oară pragul de o sută de mii de persoane vaccinate a fost salutat de premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis.

„100.454 persoane vaccinate, în ultimele 24 de ore. Am promis, am făcut! România, hai că se poate!”, a scris Florin Cîţu, joi, pe Facebook.

Tot joi, preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Constanţa, a declarat că România stă “extraordinar de bine” în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, arătând că se va depăşi numărul de 100.000 de persoane imunizate într-o zi.

„Noi, în România, stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare, în altă parte lucrurile sunt încă în organizare şi nu cred că sunt multe locuri unde cetăţenii se pot duce pur şi simplu la vaccinare”, a spus şeful statului, după ce a vizitat centrul de imunizare anti-COVID de la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa.

Preşedintele a amintit că de la sfârşitul acestei săptămâni doritorii vor putea să se prezinte la centre pentru vaccinare fără programare în platforma online.

Potrivit unui comunicat al CNCAV, 41.358 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 59.096 persoane cu cea de-a doua.

De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 5.688.721 de doze unui număr de 3.491.189 de persoane, dintre care 1.293.657 au primit o doză şi 2.197.532 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 111 de reacţii adverse – trei de tip local şi 108 de tip general.

De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 14.522 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca – 1.547 de tip local şi 12.975 de tip general.

CNCAV menţionează că 150 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă