13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPintea despre raportul privind Spitalul Universitar: Va fi trimis la Parchet

Pintea despre raportul privind Spitalul Universitar: Va fi trimis la Parchet

“Referitor la raportul de control, după cum ştiţi, în urma sesizărilor celor doi asistenţi care au intrat în greva foamei şi nu numai am trimis o echipă de control la Spitalul Universitar. De asemenea, au fost echipe de control din partea CNAS, din partea DSP a Municipiului Bucureşti, am primit zilele trecute un draft al acestui raport. Pot să vă spun că parţial unele sesizări s-au adeverit, în sensul că nu au fost efectuate procedurile de dezinfecţie aşa cum trebuie în Ambulatoriu de Specialitate, fapt pentru care unitatea a fost sancţionată în timpul controlului. Am constatat, de asemenea, că s-ar putea să existe nişte probleme de natură penală la modul în care s-au făcut achiziţiile din fondurile MS. Precizez că acest control s-a întins pe o perioadă mai îndelungată de timp, adică am început cu anul 2013. Obiectivele vizate au fost legate de modul în care sunt utilizate serviciile medicale pacienţilor, de modul în care au fost utilizate fondurile Ministerului Sănătăţii, modul în care angajaţii cunosc protocoalele, procedurile de curăţenie, de dezinfecţie la nivelul Spitalului Universitar. Aşa cum spuneam, am constatat că sunt anumite aspecte de natură penală, drept pentru care întregul raport al acestui control va fi trimis la Parchet”, a spus Sorina Pintea, la Ministerul Sănătăţii.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă