19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPintea, despre situaţia de la Ambulanţa Corabia: Ne pune într-o postură dificilă

Pintea, despre situaţia de la Ambulanţa Corabia: Ne pune într-o postură dificilă

Ministrul Sănătăţii spune, însă, că această ipoteză este „hazardată”.

„Este o situaţie care ne pune într-o postură dificilă în sensul că cei de la Ambulanţa Corabia au trebuit să-şi ia toate măsurile astfel încât să asigure turele. Serviciul de Ambulanţă trebuie să funcţioneze. Eu aştept finalizare anchetei, cred că e prematur să spunem că au fost decese din cauza întârzierilor sau întârzierilor voite, aştept finalizarea anchetei, în acelaşi timp noi vom sesiza Colegiul Medicilor vis a vis de afirmaţiile procurorilor, repet este puţin hazardat în acest moment să spunem că au fost decese din aceste motive”, a afirmat Sorina Pintea, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Pintea a spus că nu are nicio îndoială că s-au furat carburanţi la Serviciul de Ambulanţă Corabia, pentru că „ne-am obişnuit, aşa, cu toţii să ciupim”.

„Până la urmă, eu spuneam că managerii, directorii de Ambulanţă trebuie să respecte fişa postului, cred că am devenit obsesivă cu fişa postului, dar printre alte atribuţii au şi aceste atribuţii de a verifica gestiunea economico- financiară, lucrurile sunt foarte simplu de controlat, există începând de la magaziner, directorul financiar contabil, manager, ştiţi deja mi se pare aşa o chestiune foarte urâtă. Cred că ne-am obişnuit, aşa, cu toţii să ciupim”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a precizat că ministrul nu poate să meargă „în fiecare loc, ambulanţă din ţara asta să verifice aceste lucruri” şi că se fa periodic verificări.

Activitatea Serviciului de Ambulanţă Corabia nu va fi afectată după ce 13 ambulanţieri sunt cercetaţi sub control judiciar şi le-a fost interzis să îşi exercite profesia timp de 60 de zile, deoarece acolo vor fi trimişi ambulanţieri din alte localităţi, a declarat pentru News.ro, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.

Între timp, procurorii au extins cercetările pentru ucidere din culpă, investigând opt decese care ar fi putut surveni din cauza intervenţiei întârziate. 

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mişcare acţiunea penală faţă de un număr de 15 inculpaţi, ambulanţieri în cadrul Serviciului de Ambulanţă Corabia pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals.

De asemenea, la data de 4 decembrie, a fost luată măsura controlului judiciar faţă de 13 dintre aceştia, fiindu-le interzisă execitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile.

În luna august, au fost efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice 17 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediul unei unităţi medicale din oraşul Corabia.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă