15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPlângere penală bizară împotriva Preafericitului Daniel și Sfântului Sinod. Patriarhia: „O aberație”

Plângere penală bizară împotriva Preafericitului Daniel și Sfântului Sinod. Patriarhia: „O aberație”

„Nu este vorba despre nemulţumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar şi explicit interzicerea şi condamnarea promovării în public a ideilor rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice şi rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conţin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârşite de către sfinţi, proroci, respectiv Moise şi Ilie. (…) Aceştia sunt proslăviţi în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale şi sărbătorirea lor”, a declarat, pentru Mediafax, autorul plangerii, Vasilică Militaru, reprezentantul Asociaţiei Neamul Românesc.

Militaru susţine că Biblia, dar şi celelalte cărţi religioase, ar trebui să conţină o atenţionare înaintea textelor care descriu acţiuni violente.

„Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituţiile statului român au recomandat ca în astfel de situaţie, respectivele texte care conţin astfel de crime să conţină o atenţionare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime şi un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se pare normal astfel de texte? Dacă justiţia românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiţiei un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noştri, pentru că ei învaţă la orele de religie că Biblia este o învăţătură scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt şi e cuvântul lui Dumnezeu”, a mai precizat Militaru.

De asemenea, autorul plângerii mai susţine că Patriarhul Daniel promovează „personalitatea criminală” a unor sfinţi.

„Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creştin ortodox care conţine cinstirea unor sfinţi criminali. (…) Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. (…) Criminalul acesta este Sfântul Ilie”, a mai adăugat Vasilică Militaru.

 

Reacția BOR

De cealaltă parte, reprezentanţii Patriarhiei Române susţin că nu vor lua în serios plângerea. „Acest domn care nu este nici teolog autentic şi nici preot, este un inginer care se recomandă că a studiat teologia, se ceartă cu Sfânta Scriptură, se ceartă cu Biblia şi cu cărţile din Vechiul Testament, cu profeţii biblici, pe care îi acuză la incitare la violenţă. (..) Îl acuză pe Patriarhul Daniel şi pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române că fac trimitere, din când în când, ca orice teolog creştin, la cărţile din Vechiul Testament şi la exemplele din Biblie, pe care le consideră nepotrivite şi pline de mesaje violente. Acesta spune că inclusiv în manualele de religie s-ar fi strecurat uneori asemenea texte. Dumnealui are o problemă de înţelegere a realităţii şi nu poate discuta despre Sfânta Scriptură care este cartea fundamentală atât pentru catolicism, cât şi pentru tot creştinismul universal. Eu nu iau în serios o asemenea plângere şi nici un judecător evident nu va da curs unei plângeri care îi priveşte pe profeţii Vechiului Testament”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

Totodată, Bănescu mai precizează că plângerea depusă de Militaru este „o aberaţie şi o tulburare de percepţie a realităţii cărţii”.

„Este o aberaţie, este pur şi simplu o tulburare de percepere a realităţii acestei cărţi (n.r. – Biblia). Nimeni din istoria creştinismului nu s-a simţit lezat de mesajul cărţii Sfintei Scripturi. Dacă cineva e lezat, poate să nu le citească. Nu e obligatoriu să citim aceste cărţi. (…) Biserica Ortodoxă Română nu va face absolut nimic. Nu luăm în considerare o asemenea plângere”, a mai adăugat Vasile Bănescu.

Plângerea penală a fost depusă în data de 13 septembrie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

„În fapt, susnumiţii (n.r. – Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod BOR) au promovat şi promovează public texte care incită la ură religioasă, au propagat verbal şi în scris idei şi concepţii rasiste şi xenofobe precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unei rase şi inferioritatea altora, incitarea la xenofobie”, se arată în plângerea depusă la Parchet.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă