10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPMB a acordat vouchere Materna în valoare de aproape 500.000 de euro

PMB a acordat vouchere Materna în valoare de aproape 500.000 de euro

Programul de depunere a cererilor a demarat în data de 11 iunie, iar până la 28 iunie au fost depuse 2.081 de dosare şi au fost eliberate deja 2.150 de vouchere pentru 1.075 de mămici aflate în săptămânile 30 – 42 de sarcină, cu o valoare totală de 2.150.000 lei (467.000 euro).

“Mă bucur că încă din primele săptămâni, acest program se dovedeşte a fi un succes şi că, prin aceste vouchere, viitoarele mămici au posibilitatea să-şi achiziţioneze medicamente şi să îşi plătească analize sau proceduri medicale care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Sper că prin acest program să crească numărul de femei gravide care traversează perioada de sarcină sub supravegherea unui medic, mai ales că sunt multe cazuri în care acestea nu îşi făceau toate analizele, din lipsă de bani”, a declarat edilul şef, Gabriela Firea, potrivit unui comunicat al PMB.

Voucher-ul Materna Bucureşti se acordă de către Primărie prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială oricărei femei cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin 6 luni sau viză de reşedinţă de cel puţin 6 luni, la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină şi care nu înregistrează datorii la bugetul local.

Actele necesare sunt cerere-tip, copie după C.I. a femeii gravide. În cazul vizei de reşedinţă, copia se face şi după verso-ul cărţii de identitate.
certificat fiscal emis de către DITL de sector prin care se atestă lipsa datoriilor faţă de bugetul local, adeverinţa eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii şi copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente, după caz.

La intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, se revine cu o nouă adeverinţă de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii şi o copie a ecografiei morfologiei de sarcină trimestrul II, după caz.

Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 lei, împărţite în tichete de câte 50 lei, acordându-se de două ori: după procesarea cererii se acordă primul voucher, în valoare de 1.000 lei, şi după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide. Este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere.

Fiecare gravidă beneficiază de vouchere în valoare de 2.000 lei, indiferent de numărul feţilor. În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucher-ului nu se dublează.

Cu voucher-ul Materna poate fi plătit orice serviciu medical necesar monitorizării sarcinii, din orice clinică publică sau privată cu care societatea emiţătoare a voucher-ului are contract, serviciu care nu trebuie să fie neapărat de ginecologie-obstetrică, dar poate fi achitat şi orice tratament medicamentos, inclusiv suplimente nutritive sau dispozitive medicale, din orice farmacie. Se poate plăti şi diferenţa dintre preţul de referinţă decontat de către CASMB şi preţul la raft.

Lista unităţilor este disponibilă pe site-ul www.dgas.ro.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă