17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPNL va ataca la CCR Codul administrativ

PNL va ataca la CCR Codul administrativ

“Vă anunţăm că PNL va ataca la Curtea Constituţională, şi acum avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că, pe de o parte, avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului Cod administrativ, care nu putea fi adoptat prin OUG, aşa cum a fost adoptat, şi, pe de altă parte, avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din Codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri”, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a spus că partidul se concentrează pe blocarea aplicării acestor noi hotărâri ale CGMB privind companiile municipale, care nu reprezintă decât “expresia unei ambiţii de neînţeles a doamnei primar (Gabriela Firea – n.r.) de a le menţine în viaţă”.

“Ne concentrăm acţiunea pe blocarea acestor 20 de hotărâri adoptate în temeiul noului Cod administrativ cu o majoritate simplă. În paralel, contestând Codul administrativ, pentru faptul că permite adoptarea de decizii legate de angajarea patrimoniului cu majoritate simplă, când, în realitate, acest lucru trebuie să se întâmple cu votul larg al tuturor celor care reprezintă vocea cetăţenilor în consiliile locale”, a explicat Alexandru.

Băcanu a adăugat că există un proces în derulare privind închiderea societăţilor nou-înfiinţate.

“Avem un proces în derulare, care are termen în septembrie, privind închiderea societăţilor doamnei Firea. Prin aceste hotărâri, pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces şi salvarea celor 20 de societăţi care funcţionează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii plângerii prealabile, solicitând Consiliului General să revoce aceste hotărâri. După aceea, vom merge în instanţă şi vom cere anularea celor 20 de hotărâri şi, totodată, vom invoca o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Codul administrativ”, a menţionat liderul PNL Sector 5.

Potrivit acestuia, odată ce nişte hotărâri de Consiliu General au fost anulate în mod definitiv de o instanţă, acestea “nu mai pot fi confirmate”.

“Ceea ce a făcut doamna Firea este în mod vădit un abuz, un exces de putere şi PNL va solicita instanţei să sancţioneze acest abuz de putere printr-o hotărâre judecătorească. În paralel, vom contesta în totalitate Codul administrativ pentru procedura de adoptare a acestuia şi, în particular, cu privire la norma respectivă, care a permis adoptarea acestor hotărâri de Consiliu General. În măsura în care CCR va împărtăşi argumentele noastre cu privire la neconstituţionalitatea Codului administrativ, acesta poate fi declarat neconstituţional în ansamblul său”, a declarat Cristian Băcanu.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă