14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPNL va sesiza Parchetul General referitor la comportamentul "brutal" al Jandarmeriei

PNL va sesiza Parchetul General referitor la comportamentul “brutal” al Jandarmeriei

„PNL va sesiza Parchetul General pentru că este fundamental ca acest comportament brutal, agresiv care a fost dictat de liderii politici, care au folosit Jandarmeria ca instrument de represiune, să fie pedepsit imediat, pentru că nu putem accepta ca o instituţie a statului român care este plătită din banii contribuabililor să devină un duşman al cetăţeanului român şi un instrument de menţinere la putere împotriva voinţei oamenilor a unui clan toxic”, a susţinut Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Sesizarea va fi făcută fie de liberalii agresaţi, fie de filiala PNL Diaspora, a menţionat Orban.

El i-a îndemnat pe toţi cei care au suferit agresiuni la protestul de vineri seara din Piaţa Victoriei să depună plângeri penale, PNL acordând asistenţă juridică în acest sens.

„Fac apel către români să nu se lase intimidaţi, să nu se sperie de această putere care îşi trăieşte ultimele zile. Să iasă cu energie şi să îşi exprime punctul de vedere în spaţiul public în mod paşnic, civilizat, decent astfel încât să înţeleagă foarte clar cei care sunt astăzi vremelnic la putere că au pierdut orice legătură cu societatea românească şi că trebuie să plece din poziţiile pe care le-au dobândit prin minciună şi prin fraudă”, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL a precizat că nu a fost în Piaţa Victoriei vineri seara, dar va fi prezent sâmbătă seara pentru că nu i se pare firesc să stea deoparte “când cetăţenii români sunt călcaţi în picioare, supuşi brutalităţii şi agresiunii de către fotţe de ordine care ar trebui să-i apere”.

„Sunt convins că după ceea ce s-a întâmplat azi noapte (…) foarte mulţi cetăţeni români vor ieşi să protesteze împotriva actualei puteri”, a transmis Orban.

El a completat că „nu a adus pe nimeni cu autocarul şi nu a făcut nicio mobilizare” pentru mitingul de vineri seară, dar i-a îndemnat pe membrii şi simpatizanţii liberali să participe.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă