9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPoliţia Judeţeană Galaţi anunţă măsurile împotriva celor doi polițiști pasivi

Poliţia Judeţeană Galaţi anunţă măsurile împotriva celor doi polițiști pasivi

Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor, fără a avea deocamdată certă informaţia că fata, care provine dintr-un centru de plasament, a fost violată.

Potrivit comisarului şef Gabriela Costin de la IPJ Galaţi, Poliţia Judeţeană Galaţi anunţă cercetarea disciplinară a celor doi poliţişti surprinşi asistând pasiv la momentul apariţiei unei fete de 14 ani, plină de sânge, pe o stradă din oraş.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Galaţi, agenţii care nu au avut nicio reacţie la vederea copilei de 14 ani, aflată într-o situaţie gravă, fac deja obiectul unei anchete interne, la finalul căreia vor fi dispuse măsuri ce pot ajunge până la destituirea din Poliţie.

Fata de 14 ani găsită pe o stradă din Galaţi plină de sânge trăieşte într-un centru de plasament, iar sâmbătă, când a avut loc incidentul, ea ar fi fost plecată cu bilet de voie. Totodată, în urma investigaţiilor, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru relaţii sexuale cu un minor, urmând a stabili dacă a fost vorba despre un viol.      

Cazul a ajuns în atenţia conducerii IPJ Galaţi după ce, în week-end, pe o reţea de socializare a apărut o filmare care surprinde o fata plină de sânge, o maşină de Poliţie, mai mulţi cetăţeni şi doi angajaţi ai unei firme de securitate. Oamenii de pe trotuar solicită ajutorul poliţiştilor care refuză să coboare din maşină, în ciuda insistenţelor. Victima pare îngrozită şi refuză să vorbească cu oamenii care i-au sărit în ajutor, în timp ce poliţiştii asistă pasiv la întreaga scenă. În cele din urmă, fata a fost transportată la spital.                                                          

Cei doi poliţţişti a căror atitudine face acum obiectul unei anchete interne în cadrul IPJ Galaţi sunt de la Secţia 1 de poliţie Galaţi. Unul dintre agenţii care nu au intervenit în sprijinul fetei de 14 ani este chiar o femeie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă