13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPolițist local, călcat pe picior de un șofer nervos

Polițist local, călcat pe picior de un șofer nervos

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Locală Arad, un poliţist a fost accidentat, vineri, de un şofer recalcitrant în staţia unui autobuz din oraşul Arad. Incidentul a avut loc în timpul unei acţiuni de identificare şi ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.

“Tânărul şofer parcase într-un loc nepermis, iar în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze, acesta a devenit recalcitrant şi a încercat să scape de omul legii accelerând brusc şi trecând peste piciorul acestuia.Tânărul a fost oprit la timp de colegii poliţistului local accidentat şi a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Cel mai probabil, şoferul se va alege cu dosar de cercetare penală pentru ultraj”, se arată în comunicat.

Poliţistul local a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Arad pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă