13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPompierii au salvat două fete din Tulcea care se rătăciseră

Pompierii au salvat două fete din Tulcea care se rătăciseră

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea, miercuri, în jurul orei 16.30, o femeie a sunat la 112 şi a spus că fiica ei, în vârstă de 15 ani, şi o prietenă a ei, de aceeaşi vârstă, s-au rătăcit în zona pădurii Bididia. După câteva momente, una dintre cele două fete a reuşit să sune la 112, dar nu a ştiut să spună cu exactitate unde se află. Un echipaj de pompieri s-a deplasat în zona respectivă. Dispecerul de la 112 a păstrat legătura telefonică cu fata în timp ce echipajul de pe autospecială înconjura dealul Bididia, având sirenele pornite pentru a încerca să repereze poziţia adolescentelor.

În cele din urmă, fetele au fost văzute de echipajul de intervenţie, aflându-se pe marginea carierei, care în acel loc are aproximativ 100 de metri adâncime, iar cea care sunase abia se mai putea ţine, au precizat pompierii. 

“Plutonier major Arhire Iulian a coborât în rapel, cu încă o cască şi un brâu, şi cu ajutorul colegilor a reuşit să o scoată pe prima, cea care era în cel mai mare pericol. Apoi a urmat cea de a doua. Poziţia era dificilă şi nu putea să ajungă uşor la ea, mai ales pentru a o asigura. Vântul sufla cu putere, ceea ce a făcut şi mai greoaie intervenţia. După extragerea celei de a doua fete, a urmat şi companionul lor, un căţel”, au mai spus reprezentanţii ISU Tulcea.

Cele două fete au fost preluate de o ambulanţă a Serviciului Judeţean şi duse la spital pentru investigaţii medicale.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă