24.6 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Poşta Română: Percheziţii la oficii poştale din Alba

„Precizăm că, la sfârşitul lunii mai, toţi angajaţii din structurile Poştei Române implicaţi în activităţile de prezentare, prelucrare, distribuire şi verificare au primit adresa nr. 108/6068/31.05.2019, prin care au fost reinstruiţi cu privire la termenele de îndeplinire a actelor de procedură. Fiecare angajat este direct răspunzător pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea şi în care îşi îndeplineşte atribuţiile în conformitate cu fişa postului. Dacă suspiciunile vor fi confirmate, se vor lua măsuri drastice împotriva angajaţilor care au dovedit neglijenţă în serviciu”, subliniază Poşta Română.

Potrivit acesteia, Corpul de Control al Directorului General al companiei a demarat investigaţii pentru a stabili dacă suspiciunile îndreptate împotriva angajaţilor Poştei Române se confirmă sau nu.

„În acest moment, nu avem nicio informaţie cu privire la existenţa deschiderii vreunui dosar de cercetare penală. Menţionăm că în imaginile difuzate de mass-media apar saci cu trimiteri care nu reprezintă solduri nedistribuite către instanţe, aşa cum se lasă de înţeles, ci documente de arhivă care urmează a fi casate în termenul legal. Conducerea Poştei Române susţine toate demersurile organelor de cercetare şi va pune la dispoziţie toate documentele solicitate de autorităţile abilitate ale statului”, se mai arată în punctul de vedere al companiei.

Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, poliţiştii din judeţul Alba au demarat joi mai multe percheziţii, dintre care două la punctele de lucru ale Poştei Române, dar şi la domiciliile unor angajaţi bănuiţi că nu ar fi livrat destinatarilor corespondenţa expediată de instanţele de judecată.

Ultima oră
Pe aceeași temă