9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrefectul de Cluj și familia, infectați cu Covid-19. Câte luni are bebelușul...

Prefectul de Cluj și familia, infectați cu Covid-19. Câte luni are bebelușul bolnav

Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, a fost diagnosticat cu Covid-19. Soția sa și copilul de doar 9 luni sunt și ei infectați. Cu toții au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

„În cursul serii de 3 iulie, am fost cu băieţelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febra, care am crezut iniţial că are legătură cu ieşitul dinţişorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo-amigdalită. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19.”, afirmă prefectul într-un mesaj transmis presei locale.

Din nefericire, în cursul zilei de ieri rezultatul analizelor a ieșit pozitiv, moment în care prefectul de Cluj și soția au fost testați iar, ulterior, ambele probe au avut rezultate pozitive la Covid-19.

„Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toţi clujenii sa fie responsabili, să se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existenţa acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmaţii. Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum şi sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă!”, a transmis prefectul Abrudean.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă