16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPreot din Năvodari, amendat pentru încălcarea ordonanțelor militare

Preot din Năvodari, amendat pentru încălcarea ordonanțelor militare

“În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11,30, poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi adunat mai multe persoane, în zona unei biserici din centrul localităţii. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari, împreună cu poliţişti locali, s-au deplasat la faţa locului, iar persoanelor prezente li s-a pus în vedere să părăsească zona, întrucât încalcă prevederile ordonanţelor militare în vigoare”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Mulţimea de oameni a fost dispersată de poliţişti, iar preotului i s-a aplicat sancţiunea contravenţională.

“În câteva minute de la sesizare, mulţimea a fost dispersată, iar poliţiştii au identificat persoana din cadrul Bisericii care a oficiat slujba, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, preot. Acesta a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, a precizează informarea IPJ Constanţa.

Potrivit sursei citate, conducerea IPJ Constanţa a dispus efectuarea de verificări la Poliţia Năvodari, privind modul în care au fost distribuite pe teren echipajele de forţe de ordine.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a declarat că slujba a fost oficiată în interiorul bisericii, fără enoriaşi, iar “biserica nu are nicio atribuţie privind prezenţa credincioşilor pe spaţiul public”.

“Prezenţa oamenilor pe spaţiul public nu e de competenţa noastră. Ordonanţa spune clar, slujbă fără credincioşi în biserică. În afara ei, pe spaţiul public, nu mai e competenţa noastră. Dar înţelegem dorinţa credincioşilor de a beneficia de roadele slujbelor bisericeşti, după finalul slujbei. Probabil au venit să ia apă sfinţită după finalul slujbei”, a afirmat Tănăsescu.

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă