23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPreședinte PSD Bihor: Se cere, fără justificări, demisia unui om

Președinte PSD Bihor: Se cere, fără justificări, demisia unui om

“Am citit scrisoarea care a apărut azi. Care iarăşi a apărut pe presă în loc să apară în Comitetul Executiv, dar, mă rog, aşa au considerat iniţiatorii că este bine să fie făcut. Nu am văzut acolo o altă vină să i se aducă preşedintelui partidului – pentru că suntem la guvernare, am câştigat alegerile, am îndeplinit tot ce ne-am propus în program – singura acuză ce i se aduce, majoră, să spunem, este că am deschis multe fronturi şi că suntem în front şi cu Iohannis şi cu SRI-ul şi cu DNA-ul, adică cu alte cuvinte şi cu statul paralel şi chestia cu protocoalele. Or, dacă asta este vina lui Liviu Dragnea, atunci este grav de tot pentru partid, fiindcă noi pentru asta am luptat şi pentru asta ne-a votat poporul. Ca să aducem şi justiţia şi toate la nivelul ţărilor la care ne uităm cu jind. Adică omul să aibă garanţia că i se întocmeşte corect dosarul, nu pe baza unor protocoale ilegale şi că nu va fi judecat la presiunea făcută asupra judecătorilor. Am văzut din presă ce procent mare de procurori au diverse dosare penale”, a declarat Mang.

Liderul bihorean consideră că în scrisoarea respectivă i se cere demisia unui om fără să se justifice de ce.

“Nu cred că i se cere fiindcă s-a luptat cu statul paralel. Dar asta rezultă. Fiindcă restul… suntem în alianţă cu ALDE, nimeni nu vrea să rupă alianţa, suntem la guvernare, nimeni nu vrea să plece. Vom avea explicaţii mai pe larg la CEx-ul de vineri”, a spus Mang.

El a adăugat că părerea sa personală este că demersul “cu scrisoarea publicată în exterior şi vânturată de toată presa nu este în beneficiul PSD-ului”.

“Riscul ieşirii de la guvernare este foarte mare. Sunt nemulţumiri, dar am spus că orice nemulţumire trebuie discutată în CEx, nu în presă. Vă spun sincer, în afară de nemulţumirea cu lupta cu Iohannis, cu SRI, cu DNA, cu partidele din opoziţie, cu societatea civilă, nu mai vorbim acolo că ne-am păstrat cuvântul faţă de cei care ne-au votat. Şi ne-au votat foarte mulţi. Vorbim doar că ne-am luptat cu statul paralel şi asta nu e bine. Asta e singura acuză. Şi în rest i se cere demisia. Care va fi urmarea acestui demers vom vedea vineri după CEx”, a subliniat Ioan Mang.

În opinia liderului PSD Bihor, Liviu Dragnea nu poate fi schimbat decât prin demisia lui.

Preşedintele PSD Bihor a precizat că a avut, în cursul zilei, o întâlnire cu primarii din judeţ.

“Toţi sunt de acord că nu trebuie să facem acum nu-ştiu-ce schimbări, ci să mergem uniţi înainte, pentru că cel mai important lucru este guvernarea. Mâine va fi şi o discuţie cu plenul biroului permanent. Nu se conturează o altă idee în PSD Bihor, cum nu se conturează nici în alte judeţe. Cel mai important lucru este să menţinem guvernarea, nu să o pierdem”, a conchis liderul PSD Bihor.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer “demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Semnatari sunt vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

Cele mai citite

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă