20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimăria Capitalei: Nu se mai organizează miting pe 10 august

Primăria Capitalei: Nu se mai organizează miting pe 10 august

“Prin această scrisoare, Federaţia ignoră cu bună-ştiinţă faptul că protestul a fost autorizat, aşa cum s-a comunicat public, şi încearcă să inducă ideea că a primit doar o negaţie la solicitarea de a organiza această manifestaţie. Primăria Capitalei a comunicat oficial că mitingul a fost autorizat imediat după întâlnirea Primarului General cu toate instituţiile implicate în desfăşurarea adunărilor publice, în data de 23 iulie – Prefectura Capitalei, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, Poliţia Locală, Jandarmeria, S.R.I., R.A.T.B., Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu”, se arată în comunicatul PMB.

Primăria menţionează că a aprobat organizarea mitingului, găsind soluţia pentru siguranţa participanţilor. “Întrucât cererea viza organizarea unui miting cu 1.000.000 de participanţi în Piaţa Victoriei, un spaţiu insuficient pentru un număr atât de mare de oameni, aprobarea a survenit numai după ce, în colaborare cu instituţiile de resort, a fost stabilită extinderea spaţiului destinat adunării publice în cauză”, reiese din comunicat.

Primăria reaminteşte faptul că a comunicat iniţial că, în urma întrunirii Comisiei de avizare a solicitărilor de avizare a cererilor pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cererea de organizare a mitingului din 10 august nu putea fi soluţionată favorabil, aşa cum era enunţată, întrucât încălca prevederile articolului 2 din Legea nr. 60/1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

“Pentru a discuta condiţiile în care adunarea poate avea loc în deplină siguranţă şi cu respectarea legislaţiei în domeniu, Primăria Capitalei a invitat, ulterior, organizatorul la o întâlnire comună cu reprezentanţii tuturor instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor. Organizatorul a transmis, la acea dată, că nu poate lua parte la această şedinţă de lucru din cauza imposibilităţii de a reveni în ţară. Decizia Comisiei a fost de a autoriza mitingul, cu condiţia ca zona anunţată iniţial să fie extinsă şi cu arterele adiacente. După întrunire, când i s-au comunicat rezultatele întrevederii, organizatorul a anunţat telefonic că va veni în data de 10 august sa ridice protocolul aprobat”, precizează aceeaşi sursă.

PMB mai arată că potrivit Legii 60/1991, organizatorul unei adunări publice are obligaţia să ia legătura, cu câteva zile înaintea evenimentului, cu Poliţia Capitalei, Brigada Rutieră, Poliţia Locală a Municipiului, Jandarmeria, IGSU, Serviciul de Ambulanţă, pentru a stabili concret, împreună cu autorităţile, detaliile tehnice legate de organizarea mitingului, în deplină siguranţă pentru participanţi, cât şi pentru bucureştenii care se vor afla în acel perimetru sau în zonele adiacente, ceea ce nu s-a întâmplat până în momentul de faţă. 

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, spune că nu îşi mai asumă organizarea mitingului românilor din diaspora din 10 august, în Piaţa Victoriei, întrucât nu a primit niciun act oficial de la Primăria Capitalei. El a spus că oamenii au dreptul să protesteze în continuare şi că va fi şi el, la rândul său, prezent la miting, însă nu în calitate de organizator.

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă