8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimăria Timişoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda Naţională de Mediu

Primăria Timişoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda Naţională de Mediu

În perioada 8- 14 mai, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au inspectat străzile Timişoarei, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituţie.

În timpul verificărilor, comisarii au constatat că “numeroase străzi, alei, parcări publice, staţii ale mijloacelor de transport în comun şi zone pietonale de afluenţă publică erau insalubre, zonele de circulaţie pietonală şi auto fiind parţial acoperite cu deşeuri, care erau prezente şi în jurul coşurilor de gunoi amplasate pe domeniul public, iar pe spaţiile verzi/scuaruri existau saci cu frunze, grămezi de crengi şi alte deşeuri amestecate. De asemenea, s-a constatat că nu se asigură colectarea separată, transportul şi valorificarea deşeurilor şi există depozitări/abonadonări de deşeuri în diferite zone”, se mai arată în comunicat.

La finalul inspecţiei, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au decis să amendeze Primăria Timişoara şi au pus în vedere reprezentanţilor municipalităţii o serie de măsuri ce trebuie luate.

“Ca urmare a celor constatate, Primăria Municipiului Timşoara a primit o sancţiune contraventională în valoare de 15.000 lei, conform prevederilor art. 61 lit.c) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor”, mai scrie în comunicat.

Comisariatul Judeţean Timiş al GNM a stabilit măsurile ce trebuie luate. Astfel, Primăria are termen până în 14 iunie pentru a salubriza toate zonele în care există abandonări de deşeuri şi să adopte măsuri suplimentare şi eficiente pentru eliminarea acestor depozitări/abandonări de deşeuri pe domeniul public. De asemenea, trebuie luate măsuri pentru prevenirea abandonării de deşeuri în municipiul Timişoara, respectiv identificarea proprietarilor de terenuri din zonele afectate de deşeuri şi asigurarea salubrizării acestora. 

Comisarii Gărzii de Mediu au mai dispus să fie găsite soluţii pentru gestionarea biodeşeurilor generate în municipiul Timişoara, având în vedere faptul că, până în prezent, nu s-a realizat staţia de compostare a biodeşeurilor.

Peste o lună, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş vor verifica stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse la termenele stabilite.

În urmă cu o lună, în 14 aprilie, primarul Nicolae Robu îi anunţa pe timişoreni că va scoate în teren angajaţii de la toate societăţile din subordine, iar în cel mult două săptămâni şi ultimul morman de gunoi de pe străzi va dispărea.

La inceputul lunii aprilie, la Timişoara a început lucrul noua firmă de salubrizare Brantner Servicii Ecologice, care a câştigat licitaţia pentru curăţenia din oraş pe următorii patru ani, un contract în valoare de aproape 20 de milioane de euro.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă