18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimarul din Bacău, Cosmin Necula, şi fostul viceprimar Dragoş Daniel Ştefan, trimişi...

Primarul din Bacău, Cosmin Necula, şi fostul viceprimar Dragoş Daniel Ştefan, trimişi în judecată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, şi Dragoş Daniel Ştefan, la data faptei viceprimar al municipiului Bacău, pentru participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

“La data de 10 iulie 2017, într-o şedinţă a Consiliului Local Bacău, inculpaţii Necula Cosmin şi Ştefan Dragoş Daniel, în calităţile menţionate mai sus, cu intenţie, i-au determinat pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Astfel, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, a dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii (cu sumele de 553.000 de lei, respectiv 15.000 de lei), deşi acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse.

Potrivit DNA, prin finanţarea acestor proiecte au fost încălcate dispoziţiile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi au fost vătămate interesele legale ale solicitanţilor care au întrunit un punctaj mai mare.

Corelativ, cele două asociaţii, beneficiare ale fondurilor, au obţinut un folos necuvenit constând în acordarea de finanţări nerambursabile la care nu erau îndreptăţite potrivit dispoziţiilor legii mai sus menţionate.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă