10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimarul din Giurgiu susține că rectificarea bugetară a fost negativă pentru orașul...

Primarul din Giurgiu susține că rectificarea bugetară a fost negativă pentru orașul său

„Când s-au făcut bugetul consolidat al statului şi defalcările pentru bugetele UAT-urilor toată lumea a fost nemulţumită, dar la discuţiile pe care le-am avut şi la comisiile de la Parlament şi la Asociaţia municipiilor din România şi cu ministrul Finanţelor ni s-a spus: aveţi răbdare, veţi primi o parte la începutul anului şi la rectificare veţi primi exact cât aţi avut anul trecut şi mi-am făcut bugetul exact cât am avut anul trecut, adică aproape 50 de milioane de lei. Am primit la începutul anului în jur de 37 de milioane de lei, urmând ca diferenţa să o primim la rectificare şi când am fost la rectificare am primit un mare zero barat. M-am obişnuit cu gândul, am refăcut bugetul, am mai tăiat din ce nu aveam şi acum, la jumătatea lunii septembrie, am primit rectificare negativă, adică de unde n-am primit ni s-a luat. Acum mă întreb: văd pe toate sursele oficiale creştere economică, dezvoltare, surse suplimentare, bani luaţi în plus, depăşirea bugetului la încasări, depăşirea, depăşirea, depăşirea şi la noi sunt diminuări”, a declarat Nicolae Barbu.

El spune că bugetul municipiului a fost diminuat cu aproape o sută de mii de lei şi că, în opinia sa, astfel de diminuări nu au fost „nici pe vremea guvernului tehnocrat”.

Cele mai citite

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă