19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimarul Negoiţă, plângere penală la Parchetul General

Primarul Negoiţă, plângere penală la Parchetul General

“Discutăm de două terenuri din parcul IOR, dar nu numai. Din nefericire, sunt multe astfel de situaţii, astfel de speţe în Sectorul 3, dar, din ce am înţeles, în tot Bucureştiul. (…) Trebuie ca instituţia la care mă adresez acum să identifice membrii acestei grupări organizate”, a declarat Negoiţă, la intrarea în Parchetul General.

El a spus că Sectorul 3 a pierdut zeci de hectare şi a precizat că mai multe şcoli şi grădiniţe din această zonă administrativă şi-au pierdut spaţiile.

Primarul Sectorului 3 a spus că proprietarii au avut sprijin “masiv” din partea instituţiilor statului. În opinia lui Negoiţă, “această grupare organizată, acest grup infracţional” este vinovat de tot ce s-a întâmplat. Întrebat de jurnalişti dacă sunt implicaţi foşti primari ai Capitalei, el a răspuns afirmativ.

“Păi una dintre retrocedările celebre a fost semnată de către domnul Băsescu în ultima zi de mandat, următoarea zi era deja la Cotroceni”, a precizat Negoiţă, menţionând că se referă la un teren semnificativ din zona IOR.

Chestionat de gazetari de ce face dezvăluirile acum, edilul a răspuns că până în prezent nu a avut imaginea “atât de completă”.

“Pur şi simplu permanent şi mai ales de când am început să vorbim mai mult despre aceste teme încep să ajungă la mine informaţii şi sunt foarte nerăbdător, nu neapărat acum, când depun această sesizare penală, ci aştept cu multă nerăbdare să vin să dau declaraţii în acest dosar, pentru că sunt într-adevăr lucruri foarte interesante”, a adăugat Negoiţă.

Robert Negoiţă declara pe 4 iulie că va depune plângeri penale în cazurile privind retrocedările de spaţii verzi, parcuri, curţi de şcoli sau grădiniţe.

“M-am hotărât să depun plângere penală pentru tot ce s-a întâmplat în Sectorul 3, dar nu doar în Sectorul 3, referitor la tot ce înseamnă retrocedări. Retrocedări de spaţii verzi, retrocedări de parcuri, retrocedări de curţi de şcoli, grădiniţe şi aşa mai departe”, anunţa Negoiţă.

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă