19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimarul sectorului 5: Cred că fiecare dintre noi trebuie să îşi prioritizeze...

Primarul sectorului 5: Cred că fiecare dintre noi trebuie să îşi prioritizeze cheltuielile

“Cred că fiecare dintre noi trebuie să îşi prioritizeze cheltuielile, investiţiile şi modul cum acordă acele beneficii sociale. De exemplu, eu am fost primul care am spus că nu mai acord ajutoare sociale dacă nu prestează muncă în folosul comunităţii. Cred că e un exemplu ce trebuie urmat şi de alţi primari”, a precizat Florea, miercuri, înainte de şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România, întrebat dacă nemulţumirile exprimate de colegii săi sunt nefondate.

Daniel Florea a susţinut că primarii de sector sunt mulţumiţi cu banii care li se alocă prin proiectul de buget pe 2019.

“Din punctul meu de vedere, aşa cum o atestă şi documentele pe care le-am semnat toţi primarii de sector, noi suntem toţi mulţumiţi cu banii care ni se repartizează prin proiectul de buget. Bineînţeles că e perfectibil, bineînţeles că toţi am fi vrut să avem mai mulţi bani pentru a putea să facem toate proiectele pe care le avem în derulare, însă e clar că toţi bucureştenii stau într-un sector, nu există vreun bucureştean care să stea în afara vreunui sector, în condiţiile în care primarii sunt mulţumiţi. (…) Nu ştiu de ce doamna primar general face aceste declaraţii, este treaba dumneaei, (…) eu voi avea un buget cu 53% mai mare decât anul trecut, sectorul 3 va avea un buget de un miliard de lei, mult mai mare, va avea cea mai mare creştere dintre toate sectoarele”, a precizat Daniel Florea în legătură cu nemulţumirea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, privind banii ce se alocă PMB prin proiectul de buget.

“Cred că trebuie prioritizate lucrurile şi nu au fost direcţionaţi bani de la Primăria Generală, ci numai 5%, care erau dedicaţi echilibrării bugetare a sectoarelor, în funcţie de proiectele pe care le au, aceşti bani vor fi împărţiţi între primăriile de sector”, a explicat primarul sectorului 5.

Întrebat dacă mai poate continua colaborarea cu primarul Capitalei, el a răspuns: “Din punctul meu de vedere, primarul general al Bucureştiului şi primarul sectorului 5 trebuie să colaboreze în beneficiul oamenilor din sector. Sunt convins că vom găsi resurse, nu trebuie în niciun caz să ajungem la niciun fel de formă de violenţă fizică, verbală, orice altă natură. Nu sunt omul care să fi făcut asta, nu îmi plac situaţiile de genul acesta”.

El a subliniat că nu se va certa niciodată cu primarul general pe proiectele şi interesele cetăţenilor sectorului 5 sau ale Bucureştiului. “Doamna Gabriela Firea nu a fost invitată la o singură întâlnire, aceea din 4 noiembrie (2018 – n.r.), când am fost cinci primari de sectoare din şase; (…) a fost o discuţie informală”, a adăugat Daniel Florea.

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă