14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimarul Sibiului speră să-i convingă pe elevi să renunţe la telefon

Primarul Sibiului speră să-i convingă pe elevi să renunţe la telefon

Este vorba despre o investiţie de peste 150.000 de lei, realizată prin primul proiect implementat în cadrul programului de bugetare participativă a municipiului reşedinţă de judeţ, potrivit unui comunicat de presă remis luni de Agerpres.

“Sper ca astfel curtea şcolii şi joaca alături de colegi să devină puţin mai atractivă decât telefonul mobil. Cred că, dacă le dăm pretextul, copiii noştri vor redescoperi cu bucurie jocurile mai clasice, dar atât de distractive. Este un proiect foarte inspirat şi binevenit şi îi felicit pe sibianul care l-a propus”, a declarat primarul Astrid Fodor, conform sursei citate.

Potrivit sursei citate, acesta este primul proiect implementat în cadrul programului de bugetare participativă din Sibiu.

În cadrul proiectului, un număr de 12 unităţi de învăţământ au fost dotate cu jocuri Playform, un tip de joc pentru exterior, educativ şi distractiv, conceput pentru a stimula imaginaţia şi creativitatea copiilor. “Aceste jocuri au teme lingvistice, matematice, geografice, logice etc. Valoarea contractului încheiat de Serviciul de Administrare a Unităţilor de Învăţământ pentru amenajarea acestora a fost de 158.574,41 lei”, se arată în comunicatul de presă.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă