10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimăvara de la Chișinău. Maia Sandu a câștigat marea bătălie, dar războiul...

Primăvara de la Chișinău. Maia Sandu a câștigat marea bătălie, dar războiul continuă

Datele oficiale arată că Maia Sandu a câștigat funcția de președinte al Republicii Moldova, după ce l-a întrecut pe Igor Dodon atât în primul cât și în cel de-al doilea tur al alegerilor. Duminică, în turul decisiv, candidata pro-europeană a obținut 943.486 de voturi, adică 57,75 la sută din totalul celor 1.633.625 de voturi valabil exprimate. Igor Dodon a avut și el, în turul al doilea, 42,25 la sută din voturi. Aceste două procente ilustrează în mod plauzibil opțiunile politice tradiționale din Republica Moldova, în care sub 55 la sută dintre locuitori se declară a fi români – iar restul sunt fie rusofoni, fie naționaliști moldoveni.

Cunoscând bine această situație, Maia Sandu (48 de ani) a rostit, ieri, primul ei discurs din funcția de președinte ales, vorbind alternativ în două limbi – română și rusă și subliniind că “solidaritatea şi unitatea moldovenilor au uimit o lume întreagă”.

Ca priorități interne, Maia Sandu a vorbit despre stoparea furtului banilor publici și despre combaterea corupției, iar ca priorități externe a enumerat necesitatea bunelor relații cu România, cu Ucraina, cu Uniunea Europeană și cu Rusia (în această ordine).

“Încrederea acordată mă onorează şi mă motivează să continuăm pe calea reformării clasei politice. Mandatul de preşedinte pentru mine nu este un premiu sau un privilegiu. Este o mare responsabilitate. Înţeleg că urmează patru ani de muncă asiduă pentru a reclădi instituţiile statului, dar puterea adevărată e cea oferită de popor. Votul oamenilor dă puterea adevărată necesară pentru a schimba lucrurile şi sunt multe lucruri pentru a fi schimbate”, a avertizat președintele ales, Maia Sandu.

Una dintre marile probleme ale noului șef al statului va fi aceea că grupul parlamentar cel mai numeros este cel al Partidului Socialiștilor – care l-a susținut în alegeri pe Igor Dodon. Următoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova sunt programate abia în anul 2023. Există și varianta unor alegeri anticipate dar, la Chișinău, ea nu este deocamdată evocată.

 

“Rezultatul obținut de doamna Maia Sandu reprezintă o victorie a democrației, marcând un pas decisiv în direcția parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve”

Klaus Iohannis,

Președintele României

“Sper că activitatea dumneavoastră ca şef a statului va contribui la dezvoltarea constructivă a relaţiilor dintre ţările noastre. Aceasta, cu siguranţă, ar răspunde intereselor fundamentale ale popoarelor Rusiei şi Republicii Moldova”

Vladimir Putin,

Președintele Rusiei

 

Cum se explică votul în favoarea Maiei Sandu?

Analiștii internaționali spun că poporul Republicii Moldova s-a săturat de sărăcie și de corupție, iar Maia Sandu este acel politician care le dă speranța rezolvării acestor probleme.

Cum va evolua relația dintre Chișinău și București?

Oricât de binevoitor ar fi guvernul României, Maia Sandu va trebui să fie prudentă, întrucât peste 40 la sută din populația Republicii Moldova este formată din rusofoni.

 

 

Primul șef de stat care a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegerile de la 15 noiembrie a fost, așa cum era de așteptat, președintele României, Klaus Iohannis, care a avut o convorbire telefonică cu Maia Sandu chiar luni dimineață.

“Președintele Klaus Iohannis a arătat că rezultatul obținut de doamna Maia Sandu reprezintă o victorie a democrației, marcând un pas decisiv în direcția parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve”, preciza ulterior un comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială a României. Chiar în cursul convorbirii de luni s-a stabilit și că președintele Iohannis va efectua și o vizită la Chișinău, cât mai curând posibil.

Un mesaj de felicitare a adresat și președintele Consiliului European, Charles Michel (Belgia). “Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria în alegeri. Poporul Republicii Moldova a ales clar un drum care prioritizează justiţia, lupta reală împotriva corupţiei şi o societate mai dreaptă”, a scris liderul Consiliului European pe contul său de Twitter.

Deși România și UE reprezintă acel pol politic spre care privește Maia Sandu, nu poate fi neglijată nici poziția Rusiei – o țară care menține ilegal trupe pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea din zona Nistrului, cea aflată sub controlul așa-zisului guvern de la Tiraspol. Regiunea nistreană are o populație aproape sută la sută rusofonă și are, pe de altă parte, cea mai mare forță economică din Republica Moldova.

Presa de la Moscova a anunțat că președintele Vladimir Putin i-a trimis și el un mesaj de felicitare Maiei Sandu. “Sper că activitatea dumneavoastră ca şef a statului va contribui la dezvoltarea constructivă a relaţiilor dintre ţările noastre. Aceasta, cu siguranţă, ar răspunde intereselor fundamentale ale popoarelor Rusiei şi Republicii Moldova”, menționează mesajul semnat de președintele Rusiei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă