19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimul album foto cu imagini de la vizita Papei Francisc în România

Primul album foto cu imagini de la vizita Papei Francisc în România

Potrivit sursei citate, albumul se intitulează “Papa Francisc în Grădina Maicii Domnului” şi este publicat de Editura Integral. Autor este fotograful Cristian Radu Nema, invitat în cadrul festivalului cu o producţie despre Caietele lui Mihai Eminescu, ce va fi proiectată pe 15 iunie.

Iaşiul va fi prezent în album cu o fotografie realizată de Andrei Cucu, în care Papa Francisc este întâmpinat de către primarul Mihai Chirica pe Aeroportul Iaşi.

“Vizita Papei Francisc în România a făcut ca ţara noastră să fie, pentru câteva zile, centrul atenţiei mondiale. Cu siguranţă, cele trei zile ale anului 2019, 31 mai – 2 iunie, vor rămâne pentru totdeauna în istoria noastră, ca ţară, ca popor creştin şi mai ales ortodox, dar şi pentru întreaga lume, fiind un eveniment de rezonanţă semnificativă atât pe plan politic, social, religios cât şi cultural. În acest context, în calitate de fotograf acreditat la eveniment, am avut şansa de a realiza un set de fotografii ale întâmplărilor desfăşurate, precum şi câteva portrete, instantanee cu Suveranul Pontif. În urma unei munci de echipă extrem de laborioase, la patru zile după terminarea acestei vizite am reuşit să realizăm un album fotografic în condiţii tipografice deosebite, ce ilustrează cele trei zile ale vizitei”, declară Cristian Radu Nema, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cristian Radu Nema este cunoscut atât în străinătate, cât şi în ţară. El este singurul fotograf român acreditat pe Covorul Roşu la Festivalul de Film de la Cannes, dar şi discipol al lui Sergiu Nicolaescu. Tânărul fotograf a lansat singura carte de fotografie, din România, cu Regele Mihai, intitulată “Mihai I Amurg Regal”.

Festivalul Serile Filmului Românesc este partener de lansare a albumului “Papa Francisc în Grădina Maicii Domnului”.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă