Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Primul proces care se reia după decizia CCR privind protocoalele cu SRI

Primul proces care se reia după decizia CCR privind protocoalele cu SRI

Procesul în care fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa este judecat pentru trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii, va fi reluat. Decizia aparţine unei instanţe din Galaţi şi a fost luată în baza deciziei CCR privitoare la protocoalele cu SRI.

Rl online 0 comentarii

Procesul judecătorului Nicolae Stanciu se desfăşoară la Curtea de Apel Galaţi, iar vineri instanţa a decis să trimită cauza în procedura de cameră preliminară, în urma unei cereri formulate de cel de-al doilea inculpat din proces, administratorul unei societăţi comerciale acuzat de cumpărare de influenţă şi dare de mită.

„Admite cererea formulată de inculpatul Costea Vasile. Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea reluării dezbaterilor, în procedura de cameră preliminară, prin aducerea în discuţia participanţilor procesuali a deciziei Curţii Constituţionale din data de 16.01.2018 (nepublicată în Monitorul Oficial până la data pronunţării prezentei încheieri) - decizie referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 04.02.2009”, se arată în decizia Curţii de Apel Galaţi, citează Mediafax.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Stanciu Nicolae, în calitate de judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a pretins şi primit de la Costea Vasile mai multe obiecte de mobilier în valoare de 14.815.03 lei. Obiectele respective au fost livrate la locuinţa magistratului în data de 21 decembrie 2012. În schimbul acestor foloase, Stanciu Nicolae a promis că îşi va exercita influenţa derivată din calitatea sa de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile.

Procurorii au stabilit că promisiunea s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii lui Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de Costea Vasile. În declaraţia de avere întocmită la data de 12 iunie 2013, Stanciu Nicolae nu a declarat suma de 14.815 lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de mobilier, au precizat reprezentanţii DNA.

Comentarii

loading...