13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiProcurorul general interimar Bogdan Licu: ,,un 10 august poate să apară oricand''

Procurorul general interimar Bogdan Licu: ,,un 10 august poate să apară oricand”

Întrebat de jurnalişti, la sediul Parchetului General, despre stadiul cercetărilor din dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august 2018, Licu a răspuns: “Am avut mai multe întâlniri cu procurorii militari. Ştim cu toţii, România traversează o perioadă electorală. Perioada electorală nu se va termina acum, la alegerile europarlamentare. Practic, în România va fi campanie electorală încă un an şi jumătate, deci până la finalul anului viitor. Deci, din această cauză, un 10 august poate să apară oricând”.

Pe 2 mai, Bogdan Licu declara că se va întâlni cu conducerea Secţiei parchetelor militare pentru a discuta despre stadiul cercetărilor în cazul violenţelor de la protestul din 10 august 2018.

Tot atunci, şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie de la protest şi care sunt urmăriţi penal în acest dosar au fost chemaţi la sediul Parchetului pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt verificate in rem două noi infracţiuni în dosarul “10 august”, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, pentru care procurorii au declanşat cercetările în 23 aprilie.

Procurorii arată că “mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente – acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă