3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zileiProdecanul Facultăţii de Teologie: "În islam, femeia este considerată o lighioană"

Prodecanul Facultăţii de Teologie: “În islam, femeia este considerată o lighioană”

Potrivit site-ului paginademedia.ro. El a spus: “când e vorba de viol, este vorba de un viol la care au consimţit persoanele respective” sau “în islam, femeia este considerată o lighioană”.

Preotul Vasile Răducă a răspuns mai multor ascultători: “Vă rog să reţineţi, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimţit şi care ţi-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de aşa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se şi întâlnească şi să fie fertilizat oul”. 

Prodecanul Facultăţii de Teologie a mai făcut afirmaţii cu privire la sexul cu prezervativ, dar şi despre relaţia dintre o tânără şi un partener de religie musulmană.

Întrebarea unei ascultătoare, care a vorbit despre fiica ei care trăieşte în concubinaj cu un bărbat de origine musulmană, a primit răspuns din partea preotului: “Aaa, vai de noi! (…) Doamnă, eu v-aş da două răspunsuri. Înainte de toate, rugaţi-vă…Rugaţi-vă la Dumnezeu ca fata dumneavoastră să termine cu această relaţie. Tânărul respectiv este de altă religie dar, credeţi-mă, eu, ca român, gândindu-mă la istoria de 500 de ani în care românii au stat sub turci, am, doamnă, îmi pare rău c-o spun, am mari rezerve faţă de anumite forme de intimitate cu anumite persoane. Vă rog să reţineţi că, în Islam, femeia este considerată o lighioană care nu face altceva decât plăcere bărbatului, cât acest bărbat este capabil să aibă asemenea plăcere. În Islam, femeia este gândită ca o fiinţă fără suflet. Bine ar fi, mi-aş dori din tot sufletul să ştiu că fata dvs. a găsit un român pe care să-l iubească, cu care să facă o casă, cu care să facă copii”. 

Invitatul moderatorului Narcis Stupcan a vorbit şi despre sintagma: “prezervativul este mai bun decât avortul”?

“În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare”, a spus Vasile Răducă. El a continuat: “În actul sexual, femeia primeşte ceea ce bărbatul este dator să-i ofere. Lichidul spermatic cuprinde o serie de substanţe chimice care neutralizează extrogenii pe care îi are organul femeii. Femeia, spre exemplu, în perioada ciclului, este bombardată cu o cantitate extraordinară de extrogeni care sunt cancerigeni. O relaţie firească, normală, în limitele normalului între bărbat şi femeie, îi aduce femeii sănătate, altfel, ea nu este decât excitată, masturbată, pur şi simplu, şi, fie că, la un moment dat, are un acces şi se duce la un bărbat care are cu ea o relaţie normală şi-şi părăseşte soţul care, pe o perioadă de timp, n-a făcut altceva decât s-o masturbeze, scuzaţi-mi că sunt foarte dur”.

“Vă rog să reţineţi: când e vorba de viol, este vorba de un viol la care au consimţit persoanele respective sau sunt în imposibilitatea de a interveni, prin măsuri igienice, încât să facă de aşa manieră încât spermatozoizii să nu atingă ovocitul, care stă acolo, aşa, ca-ntr-o floare, în trompele falopiene”.

Preotul a vorbit şi despre “utilizarea prezervativului”, tinerii care recurg la lucrul acesta “nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare”. 

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a declarat la CNA că se delimitează de afirmaţiile preotului invitat în studioul Trinitas. „Nu pot decât să exprim foarte clar, de la început, că ne aflăm într-o situaţie deplorabilă. Părintele profesor Răducă, pe care şi eu l-am avut profesor, este un om care atunci când se implică într-o discuţie devine destul de pătimaş. N-am venit să-l scuz, chiar mă detajez radical de absolut toate afirmaţiile făcute de acesta”.

Potrivit Pagina de media, Radu Herjeu, membru CNA, este de părere că vinovat în acest caz este moderatorul. 

“Problema mea şi a noastră nu e neaparat cu invitatul. La fel ca la toate posturile de radio şi televiziune, invitaţii mai pot spune şi tâmpenii. Problema aici este moderatorul, care nu are nici cea mai mică reacţie”, a afirmat Radu Herjeu.

Teodor Gradinaciuc, directorul radio Trinitas, a precizat pentru Pagina de media: „Emisiunea este acum într-o pauză, imediat după ce am auzit de cele întâmplate în emisiune. Ne gândim în ce formulă vom reveni. Cazul moderatorului este şi el în observaţie”.

Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă